Sunday, September 24, 2017

Până acum câţiva ani viaţa intrauterină constituia un mister pentru noi toţi. Descoperirile ştiinţifice şi tehnologice din ultimii ani ne permit acum să observăm primul capitol din viaţa umană, modul în care de la concepţie până la naştere, o singură celulă microscopică evoluează cu o viteză uimitoare devenind un copil de 3000 de grame şi 50 cm lungime, complet dezvoltat.

Pe această pagină găsiţi o descriere a vieţii intrauterine a copilaşului nenăscut de la momentul concepţiei la naştere, şi deasemenea definiţii ale termenilor utilizaţi pe parcursul întregii discuţii despre avort. În acest scop, au fost folosite dicţionare din diferite domenii cum ar fi: medicină, sociologie, psihologie. Dorim ca aceste definiţii să vă ajute să înţelegeţi mai bine această temă.

Pentru început, vom dicuta despre termenul de "ovul", pe care Dicţionarul de medicină de la Oxford îl defineşte ca fiind "celula germinală feminină naturală pregătită pentru fecundaţie"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p 571) iar cel de "spermatozoid" definit de acelaşi dicţionar, este "celula germinală masculină matură"(p. 746).

Femeia eliberează lunar un singur ovul (aceasta este cea mai mare celulă din corpul uman), perioada fiind cunoscută sub numele de"ovulaţie". Dacă ovulul nu este fecundat, femeia va avea menstruaţie. Este interesant de ştiut faptul că, copilul nenăscut de gen feminin conţine deja în ovarele sale toate ovulele pe care le va produce vreodată în viaţă (Rodman, Sarvis, şi Bonar, 1987). În timpul actului sexual, bărbatul ejaculează milioane de spermatozoizi (spermatozoidul fiind cea mai mică celulă din corpul uman) dintre care numai unul va penetra ovulul, după care acesta "se închide" nemaiputând fii penetrat de alţi spermatozoizi.

În momentul în care celula sexuală feminină este fecundată de celula sexuală masculină, putem vorbi de "concepţie" sau "fecundaţie". "Concepţia" este definită de Dicţionarul de Medicină de la Oxford ca "fecundarea ovulului de către spermatozoid în trompa uterină"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p. 177).

Celula formată din această contopire poartă numele de "celula ou-zigot" şi este mai mică decât o granulă de sare. Noua viaţă a moştenit 23 de cromozomi de la fiecare părinte, în total 46. Această celulă este cea mai complexă celulă existentă. Ea conţine tiparul genetic complex al dezvoltării umane - sexul copilului, culoarea părului şi a ochilor, înălţimea, nuanţa tenului, şamd. (pliantul "Primele nouă luni de viaţă", 1993).

În zilele care urmează, zilele 3-4, oul fecundat ajunge prin trompe în uter unde hormonul numit progesteron a pregătit terenul pentru implantare. În timpul zilelor 5-9 oul fecundat se implantează în peretele uterin şi începe să se hrănească. Oul fecundat prin unirea celor 2 celule, feminine şi masculine, va purta de acum încolo numele de embrion. Dicţionarul de Medicină de la Oxford, defineşte termenul de "embrion" ca "produsul de concepţie în primele săptămâni de sarcină, timp în care se formează principalele organe"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p. 259).

Notă: "Produs de concepţie" este nu numai embrionul, ci şi adultul şi bătrânul. Acest termen este folosit adesea în definirea avortului şi a procedurii de avort (pentru că este un termen impersonal) în scopul de ascunde adevărul că este vorba de un copil, de a desensibiliza cititorul. Încercaţi însă, să îl înlocuiţi cu termenul de copil sau copilaş, pentru că acesta este adevărul.

"Embrionul sau copilaşul care se dezvoltă îşi semnalează prezenţa prin substanţe placentare şi hormoni, oprind menstruaţia mamei în zilele 10-14. Abia acum mama îşi dă seama că este însărcinată. Sarcina este definită de Dicţionarul de medicină de la Oxford ca fiind "perioada de timp care se scurge din momentul fecundaţiei până la naştere, fătul/copilaşul dezvoltându-se în mod normal în uter. Sarcina durează aproximativ 266 de zile de la concepţie până în momentul naşterii sau 280 de zile din prima zi a ultimei menstruaţii. Pe perioada sarcinii menstruaţia lipseşte, apetitul poate creşte, sânii cresc în dimensiuni, femeia poate prezenta de asemenea greţuri matinale. Toate modificările din această perioadă au loc datorită hormonului progesteron produs la început de ovar şi mai târziu de placentă. Diagnosticul de sarcină se poate pune prin diferite teste de sarcină prin detectarea bătăilor cordului fetal şi prin ecografie. Sinonim: gestaţie"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p. 701).

În ziua 20, sau la vârsta de mai puţin de o lună - când se crede că este vorba de un simplu embrion fără viaţă sau o aglomerare de ţesuturi - baza creierului, măduva spinării şi sistemul nervos ale copilului sunt deja formate. "Inima îi bate începând cu ziua 18-25 de la concepţie cu o frecvenţă de 140-150 de bătăi pe minut, dublă faţă de cea a mamei"(Stossel, 1998, p. 33).

La o lună, embrionul este de 10 000 de ori mai mare decât oul fecundat originar, şi se dezvoltă rapid. Inima pompează cantităţi tot mai mari de sânge prin sistemul circulator. Placenta formează o barieră unică ce permite ca sângele mamei să rămână separat, dar în acelaşi timp permite hranei şi oxigenului să treacă prin ea spre copilaş.

În ziua a 35-a sau la doar o lună şi câteva zile, se pot deosebi cele cinci degete ale unei mâini. Ochii se închid la culoare pe măsură ce se produce pigmentarea.

Începând din ziua a 40-a se poate înregistra activitatea bioelectrică a creierului, iar începând cu ziua a 45-a s-a reuşit înregistrarea electrică a activităţii inimii (electrocardiograma), deşi ea a început să bată mult mai devreme (Stossel, 1998).

În săptămâna a 6-a ficatul preia producerea celulelor sângelui şi creierul începe să controleze mişcarea muşchilor şi a organelor", astfel încât, între 7-8 săptămâni copilaşul îşi mişcă mânuţele şi picioruşele, însă mama îi va simţi mişcările decât abia în luna a 4-a sau a 5-a, când el va mai creşte în dimensiuni. În acest moment copilul măsoară aproximativ 15 mm lungime, cântăreşte 2 grame şi are trăsăturile unei fiinţe umane (pliantul "Primele nouă luni de viaţă", 1993).

Săptămâna a 7-a debutează cu formarea maxilarelor, inclusiv a rădăcinilor dinţilor în gingii. Curând se vor închide pleoapele pentru a proteja ochii sensibili la lumină ai copilaşului şi se vor redeschide în luna a 7-a. În această săptămână se formează 100.000 de noi celule nervoase pe minut. La naştere numărul lor va fi de circa 100 de miliarde şi nu se vor forma altele noi. copilaşul este în continuă mişcare. Are deja reflexe şi reacţionează la atingere şi simte durerea (Stossel, 1998).

Măsurând aproximativ 2-4 cm şi cântărind 13 grame, în săptămâna a 8-a mica fiinţă va purta numele de "făt" începând cu această vârstă - "fetus", denumire ce provine din limba latină, înseamnă "tânăr" sau "copil". Acum totul este complet la fel ca şi într-un adult. Inima bate de mai bine de o lună, stomacul produce sucuri gastrice şi rinichii încep să funcţioneze în legătură cu sistemul nervos. Creierul este bine dezvoltat. Grupurile de muşchi funcţionează în armonie cu sistemul nervos, aşa că copilaşul îşi poate strânge pumnul sau poate prinde cordonul ombilical. El pluteşte în lichidul amniotic, fiind astfel protejat de şocuri şi presiune. În acest moment, toate organele sunt deja formate. În următoarele săptămâni şi luni are loc creşterea şi maturarea lor, prin aportul de glucide, lipide, proteine şi oxigen. Acest proces continuă şi după naştere (Stossel, 1998).

În săptămâna a 9-a fătul îşi va îndoi degetele în jurul unui obiect pus în palma mâinii lui.

În săptămâna următoare uterul se dublează în mărime. Fătul se poate uita cu ochii întredeschişi, poate înghiţi şi îşi poate încrunta fruntea.

În săptămâna a 11-a, faţa are deja profilul unui copilaş şi mişcările muşchilor devin mai coordonate. "Fătul are 6 cm lungime şi cântăreşte circa 30 de grame. De la această vârstă se pot distinge amprentele, care nu se mai modifică toată viaţa, fiind o dovadă în plus că fătul este o persoană distinctă. Ficatul, splina şi măduva osoasă sunt suficient de mature pentru a produce celulele sanguine, în locul veziculei viteline, care acum şi-a încheiat funcţia. La această vârstă se poate determina deja grupa sanguină. Fătul înghite şi inspiră lichid amniotic pentru dezvoltarea aparatului respirator, sughite, doarme, îşi încrunta fruntea, pipăie cu mâinile şi picioarele, îşi mişcă globii oculari, urinează, îşi suge degetul. Dezvoltarea simţului echilibrului face ca mişcările sale să fie mai coordonate, astfel încât el se poate chiar rostogoli. Simte căldura, lumina şi zgomotul"(Stossel,1998).

Fătul doarme, se trezeşte şi-şi exersează energic muşchii - îşi întoarce capul, îndoaie degetele de la picioare, îşi deschide gura. Palma, când e mangâiată se va strânge într-un pumn închis tare. Toate acestea au loc în săptămâna a 12-a, iar, în cea care urmează, un păr fin începe să crească pe cap şi încep să apară diferenţierile sexuale. Acesta este perioada în care are loc formarea scheletului. "În primul trimestru de sarcină, datorită procesului de creştere rapidă şi a modificărilor ce survin în proporţiile corporale, este necesar ca scheletul să fie moale. La început el este format din cartilaj osos moale, care mai târziu se osifică şi se transformă în os propriu-zis. Chiar şi la naştere oasele sunt încă moi şi flexibile, lucru absolut necesar în special pentru oasele capului"(Stossel, 1998).

În luna a 3-a fătul ocupă o mare parte a cavităţii uterine, şi se mişcă mai mult. Capul are aproximativ o treime din lungimea corpului. El creşte ceva mai repede în prima perioadă a sarcinii, datorită dezvoltării creierului. Mama se poate mişca nestingherită până la sfarşitul sarcinii, poate chiar face gimnastică, poate alerga.

O mică fiinţă umană la 4 luni are între 16-20 cm lungime şi cântăreşte circa 250 grame. Simte gustul lichidului amniotic. Se pot distinge deja unghiile şi părul este mai evident. Fătul devine mai vioi, iar mama îi simte pentru prima dată mişcările" (Stossel, 1998). Mama probabil va începe să arate că este însărcinată. Urechile funcţionează şi există probe că fătul: vocea mamei şi bătăile inimii precum şi zgomotele din exterior. Cordonul ombilical a devenit o minune tehnologică, transportând cam 300 litri de lichide pe zi şi având un ciclu complet de transport al lichidelor în 30 de secunde.

Acum, în luna a 5-a, jumătate din perioada de sarcină a trecut şi fătul are aproximativ 24 cm. Mama a început acum să simtă mişcările. Dacă un sunet este foarte puternic sau mai deosebit fătul poate tresări ca reacţie la acel sunet. Cu ajutorul ultrasunetelor, se poate vedea sexul copilului.

În luna a 6-a glandele sebacee şi cele sudoripare funcţionează. Pielea delicată a copilaşului care creşte este protejată împotriva lichidului fetal de o grăsime numită "vernix". Dacă bebeluşul s-ar naşte în această lună şi i s-ar acorda grija corespunzătoare ar supravieţui (pliantul "Primele nouă luni de viaţă", 1993).

În luna a 7-a copilaşul foloseşte acum cele patru simţuri: văzul, auzul, gustul şi pipăitul. Recunoaşte vocea mamei sale.

Pielea începe să devină mai groasă în luna a 8-a, cu un strat de grăsime dedesubt pentru izolare şi hrănire. Anticorpii apar în număr crescând. Copilul absoarbe cam 4 litri de lichid amniotic pe zi, acesta fiind înlocuit complet la trei ore.

Spre sfârşitul lunii a 9-a, bebeluşul este gata să se nască. Durata medie de sarcină este de 280 zile din prima zi a ultimei perioade menstruale a mamei, dar durata aceasta este variabilă. Cei mai mulţi copilaşi (între 85% si 95%) se nasc undeva între 266 şi 294 zile. Acum copilul cântăreşte în jur de 3000 grame, iar inima lui pompează 1200 litri sânge pe zi (pliantul "Primele nouă luni de viaţă", 1993).

Definirea următorului termen, acela de "viabil", este importantă, termenul fiind des folosit în multe definiţii ale avortului. Dicţionarul de medicină de la Oxford îl defineşte prin sintagma "capabil să trăiască"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005 p. 853), iar în Dicţionarul de Medicină Larousse, viabilitatea este "stadiul de dezvoltare intrauterină suficient pentru a permite fătului să trăiască în afara uterului". O altă definiţie mai clară şi mai cuprinzătoare a aceluiaş termen, afirmă că "viabilitatea este acel stadiu de dezvoltare a fătului, în care copilul este "în mod potenţial, apt să trăiască în afara uterului mamei sale (adică poate supravieţui), chiar dacă este ajutat artificial" (Willke, 2006, text online).

Putem folosi termenul de viabilitate ca moment în care copilul este fiinţa umană şi deci are dreptul să trăiască? Ar fi total ilogic. Acum 50 de ani viabilitatea era recunoscută la 30 de săptămâni. Cu 25 de ani în urmă această recunoaştere a scăzut la 25 de săptămâni. Astăzi există un copil care a supravieţuit la 20 de săptămâni şi câţiva alţi supravieţuitori la 21 de săptămâni. Dar copiii nu s-au schimbat. Este vorba doar de creşterea complexităţii sistemelor care întreţin viaţa externă a copilului şi a dotării cu tehnologie performantă a unităţilor de terapie intensivă neonatală, a cunoştinţelor şi deprinderilor în ceea ce îi priveşte pe medici şi asistente (Willke, 2007).

Viabilitatea este deci, standardul de complexitate al sistemelor de ţinere în viaţă a unui făt în mediul exterior. Nu este un standard al umanităţii sale sau al dreptului său la viaţă. Noul-născut nu poate supravieţui fără îngrijire, fără adăpost, hrană, etc.

Cum este definită viaţa umană? Iată o definiţie dată de Dicţionarul de Medicină Larouse: "viaţa este caracterizată prin reacţii fizico-chimice permanente care se desfăşoară în interiorul celulelor (reacţii biochimice), echilibrul constant al mediului intern al celulelor şi schimburile acestuia cu mediul extern sunt asigurate prin existenţa învelişului celular, cu permeabilitate variabilă şi selectivă."

Putem vorbi despre aceste lucruri şi în cazul copilului nenăscut, denumit embrion sau făt, deci şi el este o fiinţă umană.

Avortul, păcat de neiertat?

Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă - Sfânta Evanghelie după Matei5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).

Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).

Avortul ne priveşte pe toţi ?

Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah! N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.

Popularity: 95%

Adauga un comentariu

Spam Protection by WP-SpamFree

Respuesta al Cáncer

Scris de silviu sh
Sep-1-2009

Answer for cancer

Scris de silviu sh
Sep-1-2009

Raspuns pentru cancer

Scris de silviu sh
Aug-24-2009

O intrebare de un milion de euro

Scris de silviu sh
Feb-17-2009
  • MP3 player

    Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!