7.1 Consecinţele fizice ale avortului

Sarcina produce modificări profunde în întregul organism, la dezvoltarea copilului contribuind “atât uterul, ca organ în care se dezvoltă acesta, cât şi celelalte aparate şi sisteme, ca sistemul nervos, glandele endocrine, aparatul circulator, respirator, digestiv” (Roman şi Chiţu, 1968, p. 6).

În urma unui avort, când are loc întreruperea bruscă a sarcinii, au loc numeroase schimbări în corpul femeii care s-a pregătit pentru naşterea copilului. Acestea sunt legate şi de natura operaţiei de avort. Iată ce scrie Dr. George Stan în cartea sa: “Teologie şi bioetică”: “Avortul este o intervenţie chirurgicală, o operaţie, dar nu este una obişnuită, pe “câmp deschis” ci este o operaţie oarbă, bazată pe o tehnică specială. Medicul nu vede şi nu poate urmări cu ochii ceea ce efectuează cu mâna în interiorul uterului, acest lucru putând rezulta fie în pericolul de perforare uterină care duce la hemoragie masivă, la şoc hemoragic şi în unele cazuri la moartea mamei; fie în rămânerea de resturi placentare sau fetale care pot cauza infecţii, cicatrici şi chiar sterilitate” (Stan, 2001, p. 13).

“Există puţine intervenţii chirurgicale cărora li se acordă atât de puţină atenţie şi cărora li se subestimează riscurile potenţiale, aşa cum poate fi constatat în cazul avorturilor” (Enache, Cristina, (2006), Urmările avortului, text online, http://www.darulvietii.cnet.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=16&Itemid=17). Dacă femeia alege să aibă un avort, trebuie ca ea să fie informată cu privire la procedura de avort, la ceea ce se va întâmpla cu copilul şi corpul ei. “Să vorbim despre “produsele concepţiei” şi despre “extracţia menstruală” ar însemna să evităm realitatea” (Reuben, 1999, p. 295).

Prima consecinţă în urma avortului este că e curmată o viaţă umană fie mai la începuturile sale sau mai dezvoltată, un copil este ucis.

Când am vorbit despre metodele de avort am arătat care sunt câteva dintre efectele fizice secundare ale avortului provocat. În rândurile următoare vom face o scurtă trecere în revistă a acestora, începând cu consecinţele fizice imediate ale unui avort provocat şi terminând cu cele tardive.

“În urma avortului provocat, pot apărea dureri şi contracţii abdominale, greţuri, vomă şi diaree.

Sângerarea abundentă – o oarecare sângerare este normală în urma avortului. Există însă riscul hemoragiei, mai ales dacă artera uterină a fost lezată. În acest caz poate fi necesară o transfuzie de sânge. În urma unei astfel de hemoragii, femeia poate avea o anemie gravă.

Infecţia – în urma unui avort incomplet, în uter pot pătrunde bacterii, ducând la infectare. O infecţie serioasă poate duce la febră persistentă câteva zile şi la spitalizare prelungită.

Avortul incomplet – unele părţi fetale pot rămâne în uter în urma avortului ducând la hemoragii şi infecţii. RU 486 are o rată de eşec de 1 la 20 de cazuri.

Reacţie alergică la medicamente – reacţia alergică faţă de anestezia folosită în timpul actului chirurgical avortiv poate duce la convulsii, atac de cord şi, în cazuri extreme, la moarte.

Ruperea colului – colul uterin poate fi tăiat sau rupt de instrumentele folosite pentru avort.

Rănirea mucoasei uterine – tubulatura de aspiraţie, chiuretele şi alte instrumente folosite în avort pot provoca răni cicatriciale permanente ale mucoasei uterine.

Perforarea uterului – uterul poate fi perforat sau rupt de instrumentele utlizate în timpul avortului. Riscul acestei complicaţii creşte odată cu vârsta sarcinii. Dacă lucrul acesta are loc, pacienta pierde mult sânge, şi poate fi necesară o intervenţie chirurgicală majoră, inclusiv histerectomia (îndepărtarea totală a uterului), deci sterilitatea.

Vătămarea organelor interne – atunci când uterul este perforat sau rupt, există şi riscul să se producă vătămarea organelor alăturate, cum ar fi intestinul sau vezica urinară. Perforarea intestinului gros constituie o problemă foarte gravă. Apare peritonita şi poate fi fatală” (Reuben, 1999, p. 296).

Moartea – În cazuri extreme, complicaţiile fizice provenite în urma avortului, printre care sângerarea excesivă, infecţia, vătămarea unui organ ca urmare a perforării uterului şi reacţiile adverse la anestezie, pot duce la moarte (Pliantul “Înainte de a decide, Informaţii educative despre avort”, 2003 Care Net, distribuit de Fundaţia Estera, Timişoara, p. 9-10).

În România, aproape 50% dintre complicaţiile imediate au necesitat una sau mai multe zile de spitalizare, iar în ceea ce priveşte complicaţiile tardive, 16% dintre avorturile cu astfel de complicaţii au rămas cu dureri pelviene cronice, în timp ce unul din şase cazuri cu complicaţii tardive a fost urmat de sterilitate secundară. Riscul instalării sterilităţii este mai crescut în special în cazul uciderii primului copil (www.darulvietii.cnet.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=16&Itemid=17).

Din consecinţele tardive ale avortului provocat, pot fi enumerate: cancerul de diferite tipuri, sterilitatea, avorturile spontane, complicaţii asupra sarcinilor viitoare. “Avortul determină creşterea riscului cancerului de sân cu 30% (acesta provoacă o schimbare hormonală bruscă ce afectează celulele sânului şi care până la urmă poate provoca apariţia cancerului). Riscurile cele mai mari se întâlnesc la femeile care au avut un avort înainte de 18 ani şi la cele care avortează primul copil. De asemenea, creşte riscul apariţiei cancerului de col uterin, cancerului ovarian si cancerului la nivelul ficatului. Cancerul de sân şi cel de col uterin constituie peste 50% din totalitatea cazurilor noi de cancer la femei în România.”

Rănile cicatriciale sau alte leziuni din timpul unui avort provocat pot periclita viitoarele sarcini dorite. Iată câteva dintre complicaţiile care pot apărea într-o sarcină viitoare: hemoragii în prima parte a sarcinii, rupturi premature ale membranelor, poziţia anormală a copilului, “complicaţii ale travaliului” (McDowell şi Hostetler, 1996), greutăţi mici la naştere, naşteri premature, avorturi spontane, insuficienţă cervicală, sarcini extrauterine. Complicaţiile se amplifică la femeile care au avut două sau mai multe avorturi iar riscul pierderii unei sarcini este mai mare în cazul femeilor care avortează prima lor copil (Pliantul “Înainte de a decide, Informaţii educative despre avort”, 2003 Care Net, distribuit de Fundaţia Estera, Timişoara, p. 11).

Iată şi câteva din efectele secundarea ale folosirii lui RU 486: “Methotrexate, unul din medicamentele pe care le conţine RU 486, poate cauza distrugerea ficatului, rinichilor, afectarea muşchiului inimii, a plămânilor, patologie gastrointestinală, afectarea măduvei osoase. De asemenea au fost relatate pierderea funcţiei verbale, atacuri de inimă şi convulsii” (www.abortiontv.com/Methods/themanyways.htm#Abortions%20from%20below).

Raymond, Klein & Dumble, susţinători ai avortului şi autorii cărţii “RU486 Misconceptions, Myths and Morals” accentuează că nu este sigură folosirea lui RU 486 listând următoarele contraindicaţii: “sub 18 ani sau peste 35 – neregularităţi ale menstruaţiei, sângerări menstruale anormale, endometrioză sau incompetenţă cervicală, avort spontan, complicaţii ale sarcinilor viitoare, inflamaţii pelvine” (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor).

7.2 Consecinţe de natură psihologică, emoţională

Institutul de Medicină al Academiei Naţionale de Ştiinţe, afirmă că: “stresul şi durerea emoţională … însoţesc întreaga procedură de avortare”. (“Legalized abortion and the public health”, apud, McDowell şi Hostetler, 2000, p. 84). Dintr-un studiu făcut în Germania reiese că 80% dintre femei suferă după avort de complicaţii psihice tardive (Stossel, 1996), iar o sursă de pe internet ne informează că “93% din femei regretă că au făcut un avort” şi că “femeile care au avortat sunt predispuse la suicid de 9 ori mai mult ca înainte de a avorta”1

Ştiinţa defineşte sindromul post-avort (SPA) ca fiind un complex de simptome psihice declanşate în urma avortului. Persoanele afectate de SPA sunt în primul rând femeile care au făcut avort, iar apoi partenerii lor, cei care le-au sfătuit spre avort, şi personalul medical implicat – medici, asistente, infirmiere. Cauza apariţiei simptomelor SPA este încercarea de a uita cele întâmplate, de a le şterge din minte, fără a le confrunta. SPA sau trauma post-avort variază de la persoană la persoană în ceea ce priveşte sentimentele, simptomele, intensitatea şi timpul în care apare (imediat după avort, dar chiar şi la 5-10 ani de la acesta). SPA se manifestă prin simptome de natură psihologică şi emoţională ca: sentimente de vinovăţie şi pierdere irecuperabilă, nelinişte, tristeţe, depresie şi gânduri de sinucidere, pesimism, teamă nejustificată, atacuri de panică, momente bruşte şi necontrolabile de plâns, izbucniri de mânie sau furie, retrăirea avortului (frânturi de imagini din timpul avortului), sindromul aniversării (înmulţirea simptomele SPA în perioada din preajma “aniversării” avortului şi/sau a datei în care ar fi trebuit să se nască copilul ucis), preocuparea pentru a rămâne din nou însărcinată, îngrijorare în privinţa fecundităţii şi procreaţiei, deteriorarea concepţiei de sine, coşmaruri cu privire la avort sau copil, tulburări ale somnului (insomnii, somn agitat) şi/ sau apetitului, motivaţie redusă, consumul de alcool şi droguri, comportamente autopunitive şi autodegradante (intrarea în relaţii abuzive, trăirea în promiscuitate, etc). (Reisser, 1998)

“Experienţa practicii psihoterapeute arată că asemenea conflicte psihice apărute după avort sunt mai degrabă o regulă decât o excepţie” (Stossel, 1998, p. 59). Cum se pot explica aceste tulburări psihice profunde? Ele apar independent de convingerile religioase ale femeilor. Medicina a demonstrat că viaţa umană începe în momentul contopirii ovulului cu spermatozoidul. Omul este om din acel moment, nu devine om cândva mai târziu. Adevărul este că avortul este o crimă, iar acest lucru este pecetluit în adâncul inimilor noastre, în subconştientul nostru. Dacă acţionăm împotriva naturii noastre umane este natural să apară conflicte psihice cu o amploare atât de mare.

O femeie care se confruntă cu o criză cauzată de o sarcină neplanificată, trăieşte o teamă intensă, nelinişte, şi caută o soluţie rapidă pentru dilema ei. Din moment ce este aprobat de lege şi societate, avortul are şansa de a fi alegerea cea mai probabilă pe care o va face femeia, chiar dacă această decizie încalcă propriul ei cod moral şi unul dintre cele mai puternice instincte ale naturii umane, acela de a-şi proteja copilul.

7.3 Consecinţe de natură socială

7.3.1 Consecinţele de natură socială asupra femeii care a avortat

Dintre urmările sociale ale avortului provocat la femeia care a avortat putem enumera: izolarea socială şi retragere din relaţiile cu cei din jur, în special cu cei implicaţi în decizia de avort (cum ar fi tatăl copilului), aplatizarea afectivă sau inhibarea vieţii emoţionale (indiferenţă, labilitate emoţională), dificultatea de a oferi dragoste sau sentimente tandre, destrămarea relaţiilor interpersonale. Acestea pot genera consecinţe cum ar fi disfuncţiile sexuale (pierderea sentimentului de plăcere din timpul actului sexual, aversiune în legătură cu sexul sau dezvoltarea unui stil de viaţă ce duce la promiscuitate), pierderea respectului faţă de sine, probleme ale cuplului, divorţ, avorturi repetate, etc.

Ceea ce a rezultat din cercetările pe tema avortului ale autoarei cărţii “The ambivalence of abortion” este că, deşi aceste date nu apar în statistici, aproape fiecare cuplu necăsătorit se desparte fie înainte sau după avort. (Francke, 1978)

7.3.2 Consecinţele de natură socială ale avortului asupra societăţii

În plus, avortul modifică atitudinea societăţii faţă de persoanele cu handicap, faţă de bolnavii în fază terminală şi faţă de bătrâni. Sondajele au arătat predispoziţia unor cupluri de a avorta copii cu probabililtate ridicată de a dobândi boala Alzheimer la o vârstă înaintată, sau cu risc de obezitate. Ştim că există un risc ridicat să se producă un avort în cazul unui copil cu un posibil retard sau o boală rară precum Sindromul Dawn, sau un posibil handicap (urechi mai mari, etc). Avortul la cerere a contribuit la conturarea unei societăţi în care o generaţie de tineri este educată să îşi avorteze copiii nedoriţi, cu handicap, neconvenabili, şi neproductivi.

Dintre efectele avortului asupra structurilor sociale se pot număra: dezvoltarea unei atitudini pasive faţă de tragediile umane; dispariţia unui principiu moştenit de la străbuni, acela de a ocroti copilul şi pe cei slabi; împietrire emoţională în faţa crimei şi a violenţei; promovarea eutanasiei şi a eugeniei; tendinţa de a planifica tot mai strict numărul naşterilor.

Asupra sferei medicale, legalizarea avortului produce scăderea încrederii în relaţia medic-pacient; compromiterea imaginii publice a profesiunii medicale; conformarea medicinii la o moralitate decăzută; denaturarea adevărului şi îngrădirea publicaţiilor care critică avortul; persecutarea medicilor care apără viaţa; creşterea costurilor pentru sănătate prin creşterea numărului de consultaţii, a bolilor psihice.

În ceea ce priveşte sfera juridică şi economică, legalizarea avortului are următoarele consecinţe: legea nu mai serveşte ca linie directoare morală; pierderea încrederii în Guvern şi în sistemele de valori morale; condamnarea nedreaptă a celor care luptă pentru viaţă; diminuarea eforturilor de a-i ocroti pe cei slabi; creşterea neliniştii şi a neîncrederii sociale; obţinerea de profit financiar în urma uciderii copiilor nenăscuţi şi altele.

Şi asupra demografiei, efectele avortului îşi lasă amprenta: îmbătrânirea populaţiei; creşte împovărarea financiară pentru un număr tot mai mic de familii tinere; genocid (uciderea unui popor) ca urmare a feticidului1 (Stossel, 1998, p. 124); “O scădere puternică a fertilităţii şi îmbătrânirea populaţiei poate afecta dinamismul societăţii în toate aspectele ei. Inovarea socială, fie ştiinţifică, fie tehnologică, organizaţională, culturală, va avea de suferit întrucât generaţiile tinere vor fi tot mai puţin numeroase” (Mihăilescu, 1999, p. 70).

Oare ştiu femeile cum anume se produce un avort? Iată, pentru dvs. adunate de prin cărţi de specialitate şi adrese web, modul în care copilul nenăscut este ucis în uter.

Avorturi chirurgicale în primul trimestru de sarcină

Unul dintre paradoxurile legate de avort este exprimat de autorii cărţii “The abortion question” şi anume: femeile cred că nu există viaţă de la început, când e vorba de celule, de embrion, dar după câteva luni, apare viaţa: “Dacă stai de vorbă cu femei care se gândesc să avorteze în primul trimestru, aparent multe dintre acestea nu cred că distrug o viaţă umană. Însă ele realizează că dacă vor continua sarcina, vor naşte un copil, pe care nu se simt în stare să-l crească din punct de vedere financiar, emoţional sau psihic” (Rodman, Sarvis şi Bonar, 1987, p. 38).

1) Extracţia menstruală

“Acesta este un tip de avort prin absorbţie la o vârstă foarte mică a copilului, adesea făcut înainte ca testul de sarcină să fie pozitiv” (Willke, 2007, p. 142).

2) Absorbţia/Aspiraţia

“Este o metodă mai modernă care a început să fie practicată şi la noi în ţară. Prin colul uterin dilatat, medicul introduce în cavitatea uterină un tub flexibil din plastic. Sub presiune, copilul este rupt în bucăţi şi aspirat cu o forţă de 30 de ori mai mare decât cea al unui aspirator. La început sunt rupte picioarele şi mâinile, iar apoi coloana vertebrală, capul rămânând pe loc. Acesta fiind prea mare pentru a fi aspirat, medicul îl va sfărâma cu ajutorul unui instrument, după care va fi aspirat” (www.avort.info/).

3) Dilatare si Chiuretaj (D&C)

Metoda avortului prin chiuretaj: este metoda cea mai des utilizată la noi în ţară. La început se dilată colul uterin pentru ca medicul să poată pătrunde cu instrumentele necesare în cavitatea uterină. Cu ajutorul unei chiurete (un fel de cuţit ascuţit), se extrage copilul care astfel ciopârţit în bucăţi. După ce se extrag toate fragmentele copilului, se scoate placenta. Sângerarea este de obicei abundentă. Se verifică dacă copilul a fost scos în totalitate prin “reconstituirea” lui cu ajutorul fragmentelor extrase. Cu toate acestea, se ajunge frecvent la infecţii, perforări uterine, soldate uneori cu extragerea uterului (histerectomie) sau chiar cu moartea femeii”(www.avort.info/).

Avorturi chirurgicale în al II-lea trimestru de sarcină

1) Dilatare şi evacuare (D&E)

Această procedură de avort este “cea mai folosită după 13 săptămâni de sarcină” (www.prolife.com/ABORMETH.html), înlocuind avorturile prin soluţie salină şi pe cele chimicale în urmă cărora de multe ori fătul supravieţuieşte. Cervixul este dilatat, mai apoi fiind necesar un intrument asemănător unui cleşte, pentru că oasele, la fel ca şi craniul copilului, sunt deja calcifiate. Copilului nu i se aplică nici un anestezic. Medicul care face avortul introduce instrumentul în interiorul uterului, prinde un picior sau orice altă parte a corpului, şi printr-o mişcare de răsucire îl smulge din corpul copilului. Această acţiune se repetă din nou şi din nou. Este nevoie de forţă pentru a rupe în bucăţi copilul. Coloană vertebrală trebuie ruptă iar craniul trebuie zdrobit pentru a fi scoase afară. La finalul procedurii, este necesară asamblarea părţilor trupului pentru a se verifică dacă s-a extras tot. În mod frecvent, părţi ale trupului copilului rămân în uterul mamei. Acest lucru poate provoca complicaţii serioase şi câteodată moarte (www.abortiontv.com/Methods/themanyways.htm). Este posibil ca uterul să fie perforat, organele din apropiere – ca intestinul gros – şi să apară peritonita care poate fi fatală (Reuben, 1999).

Pe scurt, aceasta metodă “înseamnă dezmembrarea pe viu a copilului, si scoaterea sa afară bucată cu bucată” (Willke, 2007, p. 144).

2) Amniocenteza cu salină sau otrăvirea cu sare toxică (Instilaţie)

Acest tip de avort era cel mai des întâlnit în anii ‘70 şi ‘80, însă nu se mai foloseşte în prezent din cauza pericolului asupra mamei, în unele cazuri aceasta murind. Metoda era folosită în al 2-lea trimestru de sarcină, dar “mai ales după a 16-a săptămână” (www.prolife.com/ABORMETH.html). Prin peretele abdominal se introduce cu un ac mare (de amniocenteza) o soluţie concentrată de sare în lichidul amniotic, după ce, în prealabil, a fost extrasă o cantitate substanţială de lichid amniotic (aprox. 170 gr). Copilul o respiră şi o înghite, se intoxică, se zbate şi uneori intră în convulsii, astfel murind după aproximativ o oră din cauza intoxicării acute cu sare “urmată de o vasodilataţie generală, edem, congestie, hemoragie, şoc şi, în final moartea” (Willke, 2007, p. 143). După ce a fost administrat un medicament care să-i provoace travaliul, mama intră în travaliu şi o zi sau două mai târziu naşte un copil mort şi ars. Soluţia salină are un efect coroziv, arzând învelişul exterior al pielii copilului, astfel fiind expusă carnea roşie, crudă. Există cazuri în care copiii supravieţuiesc, majoritatea având diagnosticul de paralizie cerebrală, şi alte probleme (orbirea, etc). “Această tehnică s-a dezvoltat originar în lagărele de concentrare naziste germane” (www.abortiontv.com/Methods/themanyways.htm#Abortions%20from%20below).

3) Avortul cu prostaglandine (Inducţie)

Această metodă “nu este încă folosită la noi în ţară dar este folosită în ţările occidentale când femeia nu-şi doreşte copilul” (www.avort.info ). Acest medicament (prostaglandine), câteodată este administrată oxitocină, este injectat direct prin musculatura uterului în lichidul amniotic provocând un travaliu violent, după care copilul va fi expulzat practic din uter. Uneori copilul supravieţuieşte câteva ore după această manevră.

4) Avort prin histerotomie (operaţie cezariana)/ histerectomie

a) Histerotomia

“Folosită cel mai des în ultimile trei luni de sarcină” (www.lifesitenews.com/abortiontypes/) , această tehnică de avort este similară operaţiei de cezariană, diferenţa constând în faptul că, cordonul ombilical este tăiat de obicei în timp ce copilul este încă în uter, astfel el sufocându-se din lipsă de oxigen. De multe ori copiii supravieţuiesc acestei operaţii, motiv pentru care ei vor fi omorâţi prin injecţii letale sau sunt pur şi simplu lăsaţi să moară fără să primească îngrijirea medicală necesară. Ei mor astfel după câteva ore, după un chin prelungit”(www.avort.ro/avort-histerotomie-cezariana.php).

b) Histerectomia

“Raritatea folosirii acestor proceduri este dată de faptul că au o rată ridicată a complicaţiilor materne şi a mortalităţii materne”(www.klanparenthood.com/DeathCamps/Methods2.cfm), decât alte metode de avort utilizate în trimestrul al 2-lea de sarcină. În timpul avortului prin histerectomie, uterul mamei este extras în întregime (inclusiv copilul), de obicei copilul murind în timpul procedurii.

5) Injecţiile intracardiace/ “reducerea sarcinii multiple”

Otrava (de obicei, clorura de potasiu) este injectată în pieptul sau inima copilului prin peretele abdominal al mamei, cu ajutorul unui ac lung. Copilul mort este aspirat. Uneori doctorii recomandă mamelor care au tripleţi sau cvadrupleţi să le “reducă” sarcină, ca astfel, spun ei, fiind mai puţini, şansele de supravieţuire a copiilor sunt mai mari. Câteodată însă toţi copiii mor în urma acestei intervenţii” (www.prolife.com/ABORMETH.html). “Printr-o coincidenţă ciudată, aceeaşi substanţă este folosită la executarea criminalilor în majoritatea ţărilor astăzi. Dar sunt şi alte metode. Unii medici au pus la punct un sistem de microchirurgie prin care se poate ajunge la uter şi tăia cordonul ombilical, copilul sufocându-se din lipsă de oxigen” (Reuben, 1999, p. 297).

Avorturi chirurgicale în al III-lea trimestru de sarcină

În general, avorturile din trimestrul III de sarcină, sunt realizate prin intermediul aceloraşi proceduri de bază folosite în trimestrul II. Însă, pentru că acum copiii care sunt ucişi sunt mai mari şi au mai multe şanse de supravieţuire, sunt făcute anumite modificări. De exemplu, din cauza că dimensiunile copilului sunt mai mari, cervixul mamei trebuie dilatat mai mult decât în trimestrul II. Câteodată sunt folosite substanţe chimice în cantităţi mai mari pentru a înmuia pielea copilului, astfel el putând fi mai uşor de dezmembrat şi de expulzat. Acestea sunt administrate mai devreme pentru a acţiona la nivelul pielii şi oaselor copilului. Pentru a se evita naşterile vii, copiilor ucişi în trimestrul III li se administrează medicamente/ substanţe fetale în cantităţi mari” (www.klanparenthood.com/DeathCamps/Methods3.cfm#top).

1) Dilatare şi extracţie (D&X) sau avortul cu naştere parţială

Avortul cu naştere parţială”, denumit ştiinţific “dilatare şi extracţie intactă” este o formă de întrerupere a unei sarcini prin care copilul, sau capul acestuia, este scos din corpul mamei înainte ca să fie omorît. Procedura este utilizată după luna a 4-a de sarcină şi este deosebit de barbară şi dureroasă pentru copil, ca, de altfel, toate metodele de avort.

Procedura D&X începe cu „dilataţia progresivă”. Cervixul este iniţial dilatat pînă la 9-11 mm, cu dilatatori mecanici (laminaria sintetică sau Dilapina) care sînt lăsaţi să-şi facă efectul peste noapte. În dimineaţa următoare Dilapina este înlocuită cu o a doua inserţie din acest produs. Din nou se lasă peste noapte. Dilataţia provocată de Dilapina poate cauza crampe grave, la nevoie tratate cu anestezice. Operaţia propriu-zisă are loc în ziua a treia. După îndepărtarea Dilapinei, medicul sparge membrana (daca apele nu s-au rupt deja) şi lasă să se scurgă lichidul amniotic, apoi plasează un dispozitiv cu ultrasunete în abdomenul mamei şi localizează membrele fătului. Cu un forceps mai mare apucă de unul din picioare. Îl trage apoi, forţând fătul să stea cu picioarele în afară, până când întreg piciorul fătului a trecut prin orificiul naşterii. În etapa următoare, folosindu-se de mâini de aceasta dată, doctorul extrage trupul fătului printr-un procedeu asemănător cu cel al naşterii prin breşa vaginală. Mai întîi este tras celălalt picior al copilului, urmat de umeri şi braţe. Capul copilului rămîne, de obicei, în interiorul uterului, fiind prea mare pentru a trece prin spaţiul cervical.

Se trece apoi la pasul următor: cu o pereche de foarfece neascuţite, doctorul străpunge capul copilului. Apoi deschide forţat foarfecele aflate încă în craniu, pentru a lărgi rana. După ce le-a îndepărtat, doctorul inserează în rană un cater ce aspiră ţesutul nervos al fătului, „evacuând astfel conţinutul craniului”… Cu tubul aspirator încă în funcţiune, doctorul trage afară rămăşiţele fătului din corpul mamei, dă la o parte placenta cu forcepsul şi curăţă suprafaţa uterului cu o chiuretă ascuţită apoi cu una mai groasă.”

Dr. Willke, directorul executiv al Institutului de Probleme de Viaţă, a afirmat că, conform studiilor, 90% din copiii avortaţi erau sănătoşi şi ca majoritatea din ei puteau să supravieţuiască dacă primeau îngrijiri speciale. Copilul se naşte întreg, cu excepţia capului. Se apucă baza craniului cu forcepsul şi se introduce canula pentru aspirarea creierului” (www.mdn.md/social.php?rubr=3109).

Avorturile chimice

Avortul chimic (denumit “medicamentos” în literatura de specialitate) este deci “un avort voluntar, efectuat prin administrarea unor substanţe pe diferite căi: oral, parenteral, intravaginal, intracervical” (www.darulvietii.cnet.ro/index.phpoption=com_content&task=blogcategory&id=3&Itemid=17).

Este un fapt ştiinţific şi medical cunoscut că viaţa începe în momentul fertilizării, nu al implantării. Profesorul Prenant, iniţiatorul endocrinologiei sexuale, spunea: “Embrionul se formează din momentul în care doi nuclei, mascul şi femel, se unesc pentru a-i da naştere. Din acest moment orice practică nu mai este anticoncepţională ci postconcepţională: orice profilaxie devine atunci un asasinat motivat de micimea victimei…”(www.avort.info/avortul/avortul.html).

Anumiţi hormoni, pe lângă efectul contraceptiv (împiedicarea ovulaţiei sau a fertilizării ovulului) au şi efect avortiv, împiedicând nidaţia (implantarea) celulei ou-zigot pe peretele uterin; altele acţionează după ce implantaţia a avut deja loc, asupra placentei, blocând hrana/oxigenul să ajungă la copil, acesta murind în cele din urmă de înfometare şi/sau sufocare” (www.lifesitenews.com/abortiontypes/chabortion_types.html) .

Pentru că termenul de avort se referă la întreruperea prematură a unei sarcini, poate fi aplicat pentru o astfel de întrerupere timpurie a sarcinii.

1) Pilula de a doua zi (contracepţia de urgenţă)

Doze mari de pilule de control al sarcinii (sau alte medicamente) sunt administrate până la 72 de ore după actul sexual pentru a împiedica implantarea copilaşului. Încă o doză se ia după 12 ore de la prima. Acţiunea acestor mari cantităţi de hormoni din pilulele de control al sarcinii previn ovulaţia şi/sau fertilizarea.
Dicţionarul de Sociologie avertizează, de asemenea, cu privire la folosirea acestor “contraceptive” din urmă: “O proporţie însemnată a femeilor şi a personalului medical consideră că metodele moderne de contracepţie (pilulele, implantele hormonale, dispozitivele intrauterine, etc) ar reprezenta un risc semnificativ pentru sănătate” (Dicţionar de Sociologie, Zamfir şi Vlăsceanu, 1993, p. 63).

2) RU 486

RU 486 (denumit şi Mifepristone): această substanţă chimică este un antihormon care blochează progesteronul, hormonul care face posibilă rămânerea copilului implantat pe peretele uterin al mamei. Nu este o pilulă contraceptivă deoarece nu blochează concepţia.

Acest antihormon este administrat după ce menstruaţia mamei a întarziat, copilul având cel puţin 2-3 săptămâni, inima lui deja bate (aceasta începe să bată când menstruaţia ei întârzie 4 zile). Astfel, încet dar sigur, este distrusă placenta iar copilul se va sufoca. Două zile mai târziu, femeia se întoarce la clinică pentru a primi medicamentul Prostaglandina, care induce travaliul şi expulzia copilaşului mort (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor). Dacă copilul nu a fost expulzat (în 5-8% din cazuri), femeia va solicita un avort chirurgical.

În cazul în care copilul trăieşte va fi omorât cu o injecţie.

3) Implantul Norplant

Unele forme de contracepţie, dizpozitivul intrauterin (steriletul), implantele cu Norplant, şi alte contraceptive orale, de multe ori nu previn concepţia, ci implantarea unui ovul deja fertilizat, rezultatul este avortul timpuriu, uciderea unui copil deja conceput. În mod tragic, multor femei nu li se spune acest lucru de către doctorul lor, astfel că acestea nu iau decizii informate cu privire la ce metodă de contracepţie să folosească.

Implantul Norplant se implantează sub piele, în partea superioară a braţului pe o perioadă de până la 5 ani. Efectul acestui hormon Progesteron, este de a inhiba ovulaţia (eliberarea ovulelor din ovare), dar după 2 ani, sunt şanse mari de ovulaţie şi fertilizare. Acest hormon poate preveni implantarea copilaşului (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor).

4) Hormonul Depo-Provera

Acest hormon derivat Progesteron este injectat la fiecare 3 luni pentru a preveni ovulaţia femeii, dar deasemenea modifică peretele uterin. Ovulaţia şi fertilizarea pot avea loc, deşi mai puţin frecvent ca în cazul implantelor Norplant. Hormonul poate împiedica implantarea copilaşului (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor) .

5) Methotrexate & Misoprostol

Două medicamente folosite în tratamentul cancerului (Methotrexate) şi al ulcerului (misoprostol) sunt acum folosite în combinaţie pentru a ucide bebeluşii (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor). Methotrexate este folosit pentru a otrăvi copilul, iar Misoprostol pentru a-l expulza din uter. Methrotexate este un medicament chimioterapeutic cu potenţial ridicat de intoxicaţie, care poate rezulta şi în moartea mamei.

Avortul, păcat de neiertat?

Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă - Sfânta Evanghelie după Matei5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).

Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).

Avortul ne priveşte pe toţi ?

Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah! N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.

“Termenul de “avort” este de origine latină, provenind din latinul “aboriri”, care înseamnă “a dispărea”. Însă ştim că copilaşul sau fătul nu dispare pur si simplu, ci este făcut “să dispară”, omorât, mai corect zis” (Reuben, 1999, p. 288).

Dr. David Reuben spune “Embrionii, fetuşii nu se duc pur şi simplu pe un “Tărâm special” unde trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. … Dacă reuşesc să iasă vii la suprafaţă… ei bine ştiţi ce se întâmplă” (Reuben, 1999, p. 297).

În continuare vom comenta definiţia avortului dată de Dicţionarul de Medicină Oxford: “Expulzarea sau îndepărtarea embrionului sau fătului /copilului din uter în stadiul de sarcină când acesta este incapabil să supravieţuiască independent (adică în orice moment între concepţie şi a 24-a săptămână de graviditate)”(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p. 81). Sintagma “să supravieţuiască independent” poate fi înlocuită cu termenul de “viabil”. Ambele însă sunt termeni relativi, pentru că, aşa cum am arătat, viabilitatea sau capacitatea copilului de a trăi independent în afara uterului mamei sale depinde în mod esenţial de standardul de complexitate al sistemelor de ţinere în viaţa a unui făt în mediul exterior, de gradul de performanţă a tehnologiei din unităţile de terapie intensivă neonatală. Acum 50 de ani situaţia era alta – bunicile şi mamele noastre nici măcar nu ştiau sexul copilului pe care îl aşteptau pentru că nu exista ecograf – poate peste 50 de ani, când tehnologia medicală şi ştiinţa vor face progrese, poate vor fi create placente artificiale, de exemplu, astfel un bebeluş va putea supravieţui chiar sub 20 săptămâni. Astăzi avem raportate cazuri de copii născuţi prematuri care au supravieţuit la 23, 22, 21 şi chiar 20 de săptămâni.

Autorul cărţii “Reglementarea întreruperii cursului sarcinii şi infracţiunea de avort” apărută în anul 1967, Dumitru Valeriu Mihăescu, defineşte avortul după cum urmează: “orice expulzare a produsului de concepţie, mort sau viu, înainte de sfârşitul lunii a 6-a, adică de 180 zile de la concepţie, dată considerată ca fiind aceea care asigură viabilitatea fătului”(Dumitru Valeriu Mihăescu, 1967). Observăm că acum 41 de ani, luna a 6-a, era data la care fătul era considerat viabil. Aşa cum se menţionează mai sus, astăzi lucrurile sunt diferite, iar peste 50 sau 100 de ani tehnologia poate avansa chiar mai mult. Elementul care face diferenţa este progresul tehnologiei. Şi această definiţie este confuză, deoarece dacă copilul este expulzat viu, aceasta este o naştere prematură, uciderea lui în acest moment reprezentând pruncucidere recunoscută de legislaţia multor ţări.

Dicţionarul de Sociologie defineşte avortul ca fiind “întreruperea sarcinii prin expulzia spontană sau provocată a fătului din cavitatea uterină înainte ca acesta să fie născut normal.”

Însă aceasta este o definiţie incompletă şi confuză, neclară. Incompletă, deoarece avortul nu înseamnă numai expulzia spontană sau provocată a fătului din cavitatea uterină înainte ca acesta să se fi născut normal, nu-i aşa? Atunci între avortul provocat şi naşterea prematură prin cezariană s-ar putea pune semnul egal “=”, ceea ce este incorect.

Avortul este în acelaşi timp şi omorârea fiinţei umane în curs de dezvoltare, a copilului, numit embrion sau făt. Acesta este în final scopul avortului. Dacă cumva fătul supravieţuieşte în urma avortului, după ce a fost expulzat din uter, acesta este, de obicei, ucis sau lăsat să moară.

Neclaritatea definiţiei provine din faptul că termenul de “pierdere a sarcinii” este pus alături de avortul provocat, diferenţa fiind dată doar de un cuvânt – “spontan”. Există prea multe elemente distinctive între cei doi termeni – avort spontan şi avort provocat – pentru a fi explicaţi într-o singură definiţie. Cu toţii ştim că pierderea sarcinii este un eveniment neplanificat, involuntar, nedorit şi dureros pentru mamă, în schimb, avortul provocat este voluntar şi planificat. Mai mult decât atât, “avortul spontan se produce natural, fără intervenţie din afara organismului femeii însărcinate”(Dicţionar de Sociologie, Zamfir şi Vlăsceanu, 1993, p. 62), pe când cel provocat se produce printr-o intervenţie din afara organismului femeii. Unul este o crimă, celălalt reprezintă o moarte naturală dureroasă pentru mamă, tată. Acestea sunt doar câteva diferenţe esenţiale.

Acelaşi lucruri putem să le spunem şi despre definiţia avortului dată de Dicţionarul de Medicină Larousse: “avortul este întreruperea prematură a sarcinii” adăugând că, “în folosirea curentă, cuvântul “avort” este utilizat ca sinonim al întreruperii voluntare a sarcinii (Dicţionarul de Medicină Larousse 1998, p. 69).

Orice definiţie a avortului trebuie să conţină o delimitare clară pentru cei doi termeni distincţi, pierderea de sarcină (denumit avort spontan) şi avortul provocat; şi o descriere completă şi corectă a termenului de avort provocat.

Dr. David Reuben, medic, chirurg si psihiatru, defineşte avortul în felul următor: “Avortul este întreruperea unei sarcini în orice moment înainte de naştere.” Această definiţie nu arată că este vorba de o viaţă care este “întreruptă”, curmată, de un copil care este omorât. Haideţi să aflăm cum defineşte Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul de “sarcină“:

SARCINĂ, sarcini, s.f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară, apăsare, greutate; Fig. Povară, balast; Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu braţele; Obligaţie, îndatorire, atribuţie, răspundere (materială sau morală), responsabilitate; Misiune; Calitate, slujba, rol; Graviditate; (FIZICĂ) Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic; Sarcină electrică = a) cantitate de electricitate; b) masă electrică; sarcină magnetică = masă magnetică (www.dex-online.ro/sarcină/caută/).

Observăm că termenul de “sarcină” cuprinde o mulţime de înţelesuri. Doar când ajungem la termenul de “naştere” din definiţia Dr. David Reuben, ne duce gândul la o fiinţă vie. Însă definiţia dânsului nu include nici măcar termenul de “femeie”, astfel că această fiinţă vie poate fi un animal. Este o definiţie confuză şi incompletă.

Foarte adevărat este comentariul lui Randy Alcorn din cartea sa “De ce Pro-Viaţă?”: “Limbajul nu este doar expresia modului în care o persoană gândeşte, dar şi modelatorul modului în care aceasta gândeşte”. Modul în care sunt folosite cuvintele influenţează receptivitatea unei idei. Cuvinte care se centrează asupra sarcinii şi a uterului distrag/deviază atenţia de la persoana care locuieşte în uter. Însă, indiferent de limbajul care se foloseşte, “evacuarea uterului” sau “întreruperea sarcinii”, avortul înseamnă a ucide o viaţă umană“ (Alcorn, 2004, p. 32).

Şi în final, o definiţie corectă, clară în exprimare, e cea de pe un website în limba engleză: “Avortul este întreruperea sarcinii unei femei deja însărcinate prin uciderea copilaşului – embrionului sau a fătului în viaţă”(www.abort73.com/HTML/I-B-2-choice.html).

Conform celor mai recente date raportate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în România în anul 2004 s-au înregistrat 883.37 avorturi raportat la 1000 născuţi vii, ceea ce plasează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeana. Comparativ, în aceeaşi perioadă şi raportat la acelaşi număr de naşteri vii, Cehia a înregistrat 282.34, Finlanda – 192.03, Germania -183.74, Suedia – 341.37, Rusia -1067.9, Ucraina – 618.07. ( Sursa: Societatea de Educatie Contraceptivă şi Sexuală S.E.C.S. (2006), http://www.secs.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=68&Itemid=53, (19.06.2008)

Avortul, păcat de neiertat?

Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă - Sfânta Evanghelie după Matei5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).

Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).

Avortul ne priveşte pe toţi ?

Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah! N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.

3.1. Dumnezeu – Stăpânul şi Dătătorul vieţii

Dumnezeu este Creatorul universului şi Creatorul vieţii. “Potrivit Revelaţiei şi Învăţăturii Bisericii El a creat lumea din nimic.”(Willke, 2007). El a creat totul şi El Însuşi nu a fost creat de nimeni, El fiind “Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega”, existând din veşnicii, după cum afirmă Biblia. După ce a creat verdeaţa şi animalele, Dumnezeu a văzut că toate erau bune, însă după ce l-a creat pe om, Dumnezeu a văzut că “lucrurile erau foarte bune”(Dumnezeu, Cartea Geneza, capitolul 1, versetul 31).

În ceea ce priveşte viaţa omenească, ea nu apare la poruncă aşa cum se întâmplă cu celelalte lucruri create (lumina, întunericul, cerul, pământul, soarele, luna, stelele, animalele, plantele), Dumnezeu arătând o deosebită grijă faţă de aceasta. Viaţa umană este creată în urma unui sfat al Sfintei Treimi (“Apoi Dumnezeu a zis: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”), al unui act special de plăsmuire (Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului”) şi de suflare de viaţă (“I-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”). Aceasta ne dovedeşte că omul nu este o simplă fiinţă biologică (fiinţă vie, înzestrată cu raţiune) ci este şi suflet viu (Dumnezeu, cartea Geneza capitolul 2, versetul 7). Viaţa plantelor şi a animalelor nu este atât de importantă, întrucât numai despre om Dumnezeu spune că este creat “după chipul şi asemănarea Lui.” (Dumnezeu, cartea Geneza capitolul 1, versetul 26).

În acest sens, legat de avort, iată ce afirmă Dr. George Stan, în cartea sa “Teologie şi bioetică”: “Refuzul de a da viaţă este expresia unei mentalităţi secularizate care a pierdut sensul spiritual al existenţei umane, reducând omul la un simplu produs biologic, fără a mai ţine seama de chipul lui Dumnezeu, de poruncile Lui”(Stan, 2001, p. 13).

3.2 Numai Dumnezeu decide asupra vieţii

Iată un verset din Vechiul Testament în care Dumnezeu spune că numai El are drept să dea sau să ia viaţa: “să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu, şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor…”(Dumnezeu, cartea Deuteronom capitolul 32, versetul 39).

După căderea în păcat sau răzvrătirea omului faţă de Creatorul şi Stăpânul lui, Dumnezeu a dat omului cele 10 porunci sau Decalogul şi pedepse specifice pentru încălcarea lor. A şasea poruncă este “să nu ucizi” (Dumnezeu, cartea Exodul capitolul 20, versetul 13). Avortul este omucidere. Este un fapt medical şi ştiinţific cunoscut că există viaţă încă de la concepţie, de la fertilizarea ovulului de către spre spermatozoid, când o nouă fiinţă umană ia naştere. Autori renumiţi susţin că nu există alte principii morale mai bune care sa ne direcţioneze viaţa. Faţă de aceste principii ar trebui să ne ajustăm şi comportamen-tul nostru sexual, dat fiind faptul că el contribuie în mare măsură la marele număr de avorturi (Stossel, 1998).

Legea lui Moise a acordat o grijă deosebită mamei şi pruncului, aceasta pretinzând despăgubiri materiale în cazul în care o persoană loveşte o femeie însărcinată producându-i o naştere prematură şi pedeapsa capitală pentru ucigaşul copilului nenăscut, fiind o dovadă a faptului că Dumnezeu valorează viaţa înainte de naştere: “Dacă se ceartă doi oameni, şi lovesc o femeie însărcinată, şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsit cu o gloabă pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. Dar dacă se întâmplă o nenorocire (copilul nenăscut moare), vei da viaţă pentru viaţă…”(Dumnezeu, cartea Exodul capitolul 21, versetele 22 şi 23).

3.3 Dumnezeu – Creatorul vieţii din pântec

Regele Israelului şi psalmistul David spune “Doamne, Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele…Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat ca în adâncimile pământului…Când nu eram decât un plod fără chip ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite.”(Dumnezeu, cartea Psalmilor 138, versetele 13 şi 15). Iar profetului Ieremia Dumnezeu i-a spus: “Înainte de a te fi zămislit în pântecele mamei tale, Te cunoşteam şi mai înainte ca să ieşi din pântecele ei Te-am sfinţit.” Iov a spus “Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit.”(Dumnezeu, cartea Iov, capitolul 10, versetele 8 şi 9).

Biblia ne oferă destule dovezi că ceea ce se zămisleşte în femeie este fiinţă umană, mai mult decât un simplu “produs de concepţie”. Aceasta vorbeşte despre femeia însărcinată fiind “cu copil” (această sintagmă apare de 26 ori în Biblie(Melton, James L., (1996), http://www.biblebelievers.com/jmelton/abortion.html) sintagma “cu făt” nu apare nici măcar o singură dată; iar despre persoana din pântec se vorbeşte se foloseşte termenul de “copil”: “Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă şi Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată. Copiii se băteau în pântecele ei…” (Dumnezeu, cartea Geneza capitolul 25, versetele 21 şi 22). Mai sunt şi alte exemple în I Împăraţi 19:3, Rut 1:11, Luca 1:36,41; şamd. Niciodată ceea ce se naşte din femeie nu este un animal, întotdeauna este un om.

3.4 Alte considerente despre avort din Sfânta Scriptură

Avortul este: un act de ucidere a unei fiinţe nevinovate iar Dumnezeu ne interzice sa ucidem. Mai mult, în Cartea Proverbelor capitolul 6, versetele 16, 17 există o listă în care sunt enumerate lucruri pe care Dumnezeu le urăşte, printre care “mâinile care varsă sânge nevinovat”.

Când este o viaţă o viaţă? “Cercetările ştiinţifice au definit clar că viaţa începe la concepţie. Fiecare celulă în urma concepţiei conţine suficientă informaţie în structura ADN-ului pentru a produce o fiinţă umană completă. Distrugerea în orice stadiu de la o celulă la mai multe milioane de celule după concepţie înseamnă uciderea unei fiinţe umane.”

(www.doctorsforlifeinternational.com/issues/abortion.cfm)

Cuviosul Paisie Aghioritul menţionează în cartea sa, “Viaţa de familie” că “avortul este un păcat înfricoşător. Este o ucidere şi încă una mare. Părinţii trebuie să înţeleagă că viaţa începe în clipa zămislirii. Preoţii trebuie să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice.”(Cuviosul Paisie Aghioritul, 2003, p. 80)”

Avortul este un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, pentru că femeia care face avort – din cauză că, de exemplu, nu are bani să crească un copil – ia această problemă în mâinile ei, fără să creadă că, dacă Dumnezeu i-a dat un copil poate să îi dea şi mijloacele necesare creşterii lui. Biblia consideră necredinţa un păcat (Dumnezeu, Epistola lui Pavel către Romani capitolul 14, versetul 23). Mai mult, ea crede că are dreptul să facă acest lucru, deşi numai Dumnezeu e Creatorul vieţii şi Cel ce ia viaţa, astfel punându-se mai pe sus de Dumnezeu.

3.5 “Doctorii doar îşi îndeplinesc meseria lor”

Profesia de medic este dedicată vindecării şi salvării vieţii, nu uciderii ei. Fiecare student la medicină învaţă că viaţa umană începe la concepţie în nici un caz la implantare sau la naştere. Înainte de a-şi primi diploma, medicul depune un jurământ public, jurământul lui Hipocrate, care conţine următoarea frază: “Voi respecta în mod absolut viaţa umană încă din momentul concepţiei sale, declar aceasta liber şi în deplină cunoştinţă de cauză, făcând apel la onoarea mea.”(Stan, 2001, p. 13) Etica medicală prevede următoarele principii: principiul beneficienţei (să faci bine) care apare şi în jurământul lui Hipocrate “primum non nocere” adică în primul rând să nu faci rău”(Vlădescu, 2004, p. 164); principiul non-maleficienţei (al evitării suferinţelor) este principalul motiv care unui profesionist să nu ţină cont de voinţa cuiva, în circumstanţe care ar produce rău altei persoane” (Vlădescu, 2004, p. 107). Dacă avortul nu înseamnă a face rău şi a produce suferinţe copilului, atunci ce înseamnă?

Medicii ştiu mai bine decât oricine altcineva că avortul înseamnă a ucide o fiinţă umană, şi totuşi fac aceste lucruri în schimbul unei sume de bani. Biblia vorbeşte clar despre această situaţie în Vechiul Testament: “Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sîngele celui nevinovat!” (Dumnezeu, cartea Deuteronom capitolul 27, versetul 25).

3.6 Avortul, păcat de neiertat?

Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura – Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă – Sfânta Evanghelie după Matei 5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).

Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).

3.7 Avortul ne priveşte pe toţi ?

Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah! N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.