2.1 Argumente politice - dreptul de a alege
Ironie
“Adepţii pro-alegere (de fapt pro-avort) afirmă: “Fiecare femeie are dreptul să aleagă ce să facă cu propriul trup.” Însă o persoană de gen feminin ucisă de avort nu mai are o viaţă, o alegere, sau un trup asupra căruia să decidă (Alcorn, 2004). În China şi India există preferinţa pentru sexul masculin, astfel încât cele mai multe avorturi se produc în cazul în care copilul e fetiţă.
Legi anti-alegere
“Legile împotriva violului, crimei, hoţiei, conducerii maşinii în stare de ebrietate şi a fumatului chiar, sunt toate “anti-alegere”. Prin acestea se protejează o altă libertate, mai fundamentală. Alegerile personale care atacă/încalcă drepturile unei alte persoane umane trebuie pedepsite prin lege. Astfel, oricine cere legalizarea avortului argumentând că oamenii trebuie să fie liberi să facă alegeri personale este fie ignorant, fie necinstit.”
“Unui bărbat nu îi este permis să practice exhibiţionismul. Există legi împotriva urinării în public, a prostituţiei şi a consumului de droguri. Cei mai mulţi dintre noi suntem de acord cu aceste legi, deşi acestea restricţionează libertatea de a face unele lucruri cu trupul nostru. Mâna mea este parte a trupului meu, dar nu sunt liberă să o folosesc să lovesc pe cineva, să ucid, să fur sau să rănesc un copil.
În concluzie, suntem liberi să alegem atât timp cât acea alegere nu ucide sau nu produce rău cuiva (iar prin avort tocmai acest lucru se face – uciderea unui copil), iar guvernul există să restricţioneze prin legi astfel de alegeri şi să pedepsească făptuitorii. Numai astfel poate supravieţui o societate. Nimeni nu este pro-alegere pentru un bărbat atunci când contextul este abuzul sexual. Cât de prostesc ar fi ca el să îşi justifice violul spunând “E trupul meu, e alegerea mea.” De ce? Pentru că violul este act violent care implică mai mult decât un singur trup. La fel este şi avortul. Problema nu ţine de fapt de “alegere”, ci de recunoaşterea umanităţii copilului nenăscut.
O alegere nelegitimă
După cum putem observa, nu toate alegerile sunt legitime. Unele sunt rele, iar altele bune. Nu putem fi în mod uniform pro-alegere sau anti-alegere, ci pro-bine şi anti-rău. A fi împotriva avortului nu înseamnă a ne opune dreptului la alegere în general, ci a ne opune unei alegeri particulare – a ucide copiii nenăscuţi.
O alegere deja făcută
Mai mult de atât, în aproape 99% din toate avorturile din SUA (statisticile spun că doar puţin peste 1% din totalul avorturilor din SUA sunt făcute în urma unui viol), femeile care au făcut avortul aleg să aibă relaţii sexuale în primul rând. Aceste femei au făcut deja alegerea când au ales să se angajeze într-un comportament care adesea duce la o sarcină. Restricţionând dreptul unei femei la avort nu înseamnă şi restricţionarea dreptului de a rămâne însărcinată. Avortul, nu interzice unei femei să rămână însărcinată. Abstinenţa face acest lucru.” (Alcorn, 2004)
2.2 Argumente ştiinţifice – viaţă şi moarte
Când am discutat despre dezvoltarea intrauterină a copilului, am aflat din surse medicale, că inima lui începe să bată încă de la 21 de zile sau 3 săptămâni, creierul funcţionează la 35 de zile, undele acestuia putând fii înregistrate la 40 de zile, timp în care femeia abia află că este însărcinată.
Iată ce scrie Randy Alcorn, cercetător şi autor a 20 de cărţi: “Este un fapt ştiinţific indiscutabil că fiecare avort opreşte o inimă care bate şi unde ale creierului care pot fi măsurate. Cum numim momentul în care bătăile inimii sau undele creierului unei persoane se opresc? Moarte. Ce înseamnă când există bătăi ale inimii şi unde ale creierului? Că este vorba de viaţă. Fiecare avort pune capăt unei vieţi omeneşti” (Alcorn, 2004, p. 30).
2.3 Argumente logice – diferenţe între copilul nenăscut şi cel născut
Pe scurt, cam acestea sunt diferenţele între copilul născut şi cel nenăscut:
Mărimea: Cât de mare eşti defineşte cine eşti?
Stadiul de dezvoltare: Sunt tinerii de 20 de ani fiinţe “mai umane” decât cei de 10 ani, din moment ce sunt mai inteligenţi şi mai dezvoltaţi din punct de vedere fizic?
Mediul de viaţă: A fi într-o casă face pe cineva mai mult sau mai puţin o persoană decât dacă e în afara casei?
Nivelul de dependenţă: Dependenţa de o altă persoană determină cine eşti? Este cineva cu Alzheimer sau cu dializă de rinichi mai puţin o persoană? Sau este un diabetic dependent de insulină mai puţin o persoană decât înainte de a contracta boala?
Un copil de 3 luni este mult mai mic decât un copil de 10 ani, mult mai puţin dezvoltat, şi la fel de incapabil să aibă grijă de el însuşi ca şi un copil nenăscut.
Întrebarea nu este ce vârstă are, cât de mare este, în ce stadiu de dezvoltare se află sau cât de capabil să aibă grijă de el însuşi este embrionul sau fătul, ci cine este el. Iar răspunsul este simplu: o fiinţă umană.”(Alcorn, 2004, p. 31)
2.4 Argumente medicale şi logice – fiinţă umană
Un argument logic, pe care îl vedem împlinindu-se în întreaga natură, este că “Ceva care nu are o natură umană nu va capăta o natură umană dacă înaintează în vârstă sau dacă dimensiunile sale se măresc. Dacă ceva e uman, e uman de la început” (Alcorn, 2004, p. 33).
Expresia ades folosită când se vorbeşte despre copilul nenăscut, “produsul de concepţie”, este o depersonalizare a acestuia. În realitate, copilul, adolescentul şi adultul sunt cu toţii “produse de concepţie” nu mai puţin sau mai mult decât este fătul. Aşa cum produsul de concepţie al unui cal este întotdeauna un cal, produsul de concepţie al unei persoane umane este întotdeauna o fiinţă umană (Alcorn, 2004, p. 34).
“Dr. Thomas Hilgers afirmă: “Nici un corp viu nu poate deveni o persoană decât dacă deja este o persoană. Nici o creatură vie nu poate deveni altceva decât ceea ce este în esenţă” (Alcorn, 2004, p. 35).
2.5 Argumente ştiinţifice - cum se produce un avort
Medicii care execută procedura de avort au devenit mai direcţi în a admite ceea ce se întâmplă în avort. Dr. Warren Hern, care predă altor doctori cursuri despre metodele de executare ale avortului, descrie “munca” sa: “Am început metoda de avort pe o tânără care era însărcinată în 17 săptămâni…. apoi am introdus forcepsul în uter şi l-am aplicat capului fătului care era încă în viaţă, din moment ce injecţia fetală nu este efectuată în acest stadiu de dezvoltare al sarcinii. Am inchis forcepsul, zdrobind craniul fătului după care am retras forcepsul. Fătul, acum mort, a fost scos mai mult sau mai puţin intact.” Acest om care şi-a dedicat viaţa efectuării de avorturi şi predării de cursuri altora despre cum să facă avorturi, nu are absolut nici o îndoială că avortul ucide un copil.”(Alcorn, 2004, p. 36)
2.6 Argumente politice şi ştiinţifice – alegerea femeii; copilul – parte a trupului ei?
“O femeie are dreptul să facă ce vrea cu trupul ei, acest lucru ţine de domeniul privat, nu public, de aceea avortul trebuie legalizat.” Acesta este punctul de vedere al susţinătorilor avortului, ai celor care îşi zic “pro-alegere” sau proopţiune[1]. Întrebarea care se ridică este următoarea: Este copilul nenăscut parte a trupului femeii, la fel cum este mâna, plămânul?
“O parte a corpului este definită prin codul genetic comun pe care îl împărtăşeşte cu restul corpului. Fiecare celulă a amigdalelor mamei, ale apendicelui, ale inimii şi ale plămânilor are acelaşi cod genetic cu celelalte. Copilul nenăscut are şi el un cod genetic, dar distinct de al mamei sale. Fiecare celulă a corpului său este în mod unic a sa, diferită de fiecare dintre celulele corpului mamei sale. Adesea grupa sanguină a sa este diferită, şi genul său e diferit în aproximativ 50% din cazuri”(Alcorn, 2004, p. 37-38).
Dacă numai corpului femeii este luat în consideraţie în problematica avortului, atunci ea are două nasuri, două inimi, două seturi de amprente, patru mâini şi patru picioare, două creiere, două schelete, două sisteme circulatorii. De multe ori va însemna că are şi organe genitale masculine. Dacă este imposibil ca o femeie să aibă organe genitale masculine, atunci este imposibil ca băiatul pe care îl poartă în pântec să fie parte a corpului ei.
2.7 Argumente medicale şi ştiinţifice – 2 persoane distincte
Un ou-zigot de origine chineză implantat într-o femeie suedeză, va fi întotdeauna chinez, nu suedez, pentru că identitatea sa se bazează pe codul său genetic, nu a corpului în care îşi are rezidenţa.
Un copil poate muri şi mama trăi sau mama poate muri şi copilul trăi, acest fapt dovedind că este vorba de doi indivizi separaţi.
“În operaţiile prenatale, copilul nenăscut, încă conectat la mama sa prin cordonul ombilical, este scos, anesteziat, operat şi reintrodus în mama sa. Copilul este numit “pacient”, este operat, şi are propriile semne medicale care indică grupa sanguină şi semne vitale” (Alcorn, 2004, p. 38).
2.8 Argumente medicale şi politice – legalizarea avortului
În 1999, un copil nenăscut numit Samuel Armas a fost operat de Spina Bifida. Fotografia acestuia în revista “Life” a atras atenţia lumii întregi. În timp ce chirurgul închidea uterul, bebeluşul Samuel şi-a scos mâna din uter şi a prins degetul chirurgului. Doctorul a ridicat mânuţa care a reacţionat strângând degetul lui. Samuel Armas a fost cusut înapoi în uterul mamei şi s-a născut aproape 4 luni mai târziu. Reporterul, care a făcut poza, un susţinător al avortului, a devenit un oponent vehement al acestuia. “Am fost în stare de şoc pentru 2 ore după intervenţia chirurgicală… Ştiu că avortul e greşit acum – e absolut greşit.”
Cum poate crede cineva că acest pacient a cărui mână simte durerea, şi care prinde degetul cuiva, a fost un simplu accesoriu al corpului mamei? Poate fi în mod credibil argumentat, că odată ce este plasat înapoi în uterul mamei, să fie legală uciderea aceluiaşi copil oricând în cele 4 luni rămase până la naştere?” (Alcorn, 2004, p. 38)
2.9. Inconsistenţe de natură politică
Distribuirea ilegală de droguri unui minor
“În SUA, în cel puţin două state, South Carolina şi Illinois, dacă testul de urină al unei femei însărcinate indică consumul de cocaină (sau alt drog ilegal), aceasta poate fi arestată pentru distribuirea ilegală de droguri unui minor. Este recunoaşterea explicită a faptului că copilul nenăscut este o persoană cu drepturi, care merită să fie protejat, chiar şi de mama lui. Aceeaşi mamă, condamnată la închisoare pentru că a pus în pericol sănătatea copilului ei, este liberă să avorteze acelaşi copil. În America astăzi, e ilegal să-i faci rău copilului tău nenăscut, dar este perfect legal să îl omori” (Alcorn, 2004, p. 39).
Reglementarea comerţului cu băuturi alcoolice
În statul Oregon, fiecare instituţie publică care vinde alcool este obligată să aibă un semn pe care scrie: “Consumul de alcool (inclusiv vin, bere) în timpul sarcinii poate cauza malformaţii copilului.” Dacă alcoolul dăunează copiilor nenăscuţi, ce le face avortul? (Alcorn, 2004)
Pedeapsa capitală
Congresul SUA a votat unanim pentru întârzierea aplicării pedepsei capitale unei femei însărcinate până când aceasta va naşte. Fiecare membru al Congresului, chiar “pro-alegere”, ştia că acest copil nenăscut este o persoană separată, inocentă cu privire la faptele penale ale mamei sale. Nu s-a aplicat nici o întârziere pentru salvarea amigdalelor, a inimii sau a rinichilor mamei (Alcorn, 2004).
Omuciderea fetală
Multe dintre statele Americii au adoptat legi care interzic omuciderea fetală, declarând o crimă pentru oricine în afară de mamă, care în mod deliberat ucide un copil nenăscut. Aceste legi sunt afirmaţii explicite a faptului că fătul este o fiinţă umană. În 2004, Congresul Americii a luat hotărârea “Unborn Victims of Violence Act” sau “Victimele nenăscute ale violenţei” care declară că dacă cineva : “cu intenţie, ucide sau încearcă să ucidă copilul nenăscut…să fie pedepsit… pentru uciderea cu intenţie sau vătămarea unei fiinţe umane.”
Să luăm în considerare implicaţiile acestui dublu standard. Dacă o femeie este programată la un cabinet să facă un avort, dar pe drum, copilul ei este ucis în uter, agresorul va fi condamnat pentru crimă. Dar dacă această crimă nu se întâmplă, o oră mai târziu, doctorul va fi plătit să efectueze o procedură legală omorând exact acelaşi copil (într-un mod care probabil e mai oribil). Pentru copil, care e diferenţa, cine îl omoară?(Alcorn, 2004).
2.10 Argumente sociologice – discriminare
“A fi înăuntru a ceva nu înseamnă a fi parte din acel ceva. (O maşină nu este parte a unui garaj pentru că este parcată acolo.) Louise Brown, primul copil conceput în eprubetă, a luat viaţă când ovulul şi spermatozoidul s-au contopit. A devenit ea parte a trupului mamei sale când a fost plasată în uterul ei? Nu mai mult decât era parte a eprubetei când era acolo.
Fiinţele umane nu ar trebui să fie discriminate pe motivul locului de rezidenţă. Nu este nimic în naştere care să facă un copil în mod esenţial diferit decât a fost înainte de naştere. Nu este nimic magic care schimbă natura unui copil când acesta se mută cu 5 cm dinăuntru uterului în afara lui”(Alcorn, 2004, p. 41).
2.11 Argumente biologice – o potenţială viaţă?
Ce ne indică rămăşiţele, sau resturile unui avort? În nici un caz probabilitatea unei viitoare fiinţe umane. Ce rămâne în urma unui avort sunt membre ale corpului – mici dar perfect formate – mâini şi picioare, cap, coloană vertebrală. Rămăşiţele fizice ne indică curmarea nu a unei vieţi potenţiale, ci a unei vieţi actuale. Să examinăm rămăşiţele unui avort. Dacă nu ne putem uita, se ridică întrebarea “de ce?”. Dacă e vorba doar de ţesut, mai degrabă decât un copil dezmembrat, nu ne-ar fi greu.
În manualul său, “Practica avortului”, Dr. Warren Hern afirmă: “O foarfecă lungă şi curbată poate fi necesară pentru a decapita şi dezmembra fătul”(Alcorn, 2004, p. 44). Trebuie să existe un cap ca să putem vorbi despre decapitare, şi membre ale corpului pentru a ne referi la dezmembrare. O bucată de carne sau o aglomerare de celule nu pot fi decapitate sau dezmembrate .
2.12 Argumente filozofice şi sociologice - a fi sau nu dorit – criteriu pentru acordarea dreptului la viaţă?
Un susţinător al avortului din statul Oregon, oraşul Portland, Jim Newhall, afirmă: “ Nu oricine trebuie să se nască. Eu cred, că pentru un copil, viaţa începe când mama îl vrea.” În concluzie o viaţă umană este reală numai dacă altă persoană o valorează?
Albii au decis că negrii sunt mai puţin umani. Bărbaţii au decis ca femeile să aibă mai puţine drepturi. Naziştii au decis că vieţile evreilor nu erau semnificative. Acum oamenii mari decid că cei mici nu sunt îndeajuns de valoroşi să aibă drepturi” (Alcorn, 2004, p. 48-49).
Astăzi un copil este un copil în situaţiile conveniente şi este considerat un ţesut când momentul nu este potrivit. Un copil este un copil în cazul pierderilor de sarcină, acelaşi copil este considerat un ţesut sau ghem de celule când are loc un avort.
“Fiecare copil, un copil dorit” este lozinca adepţilor pro-avort – aşa-zişi “pro-alegere” din America. Sună îndeajuns de nobil, până când realizezi care este soluţia lor pentru un copil nedorit. Dacă un copil nu este dorit, afirmă ei, atunci nu ar trebui să se nască. Problema, desigur, este că, copilul deja este conceput, şi singurul mod în care acesta să nu se nască este să îl omori. Cum justifică ei o asemenea violenţă? Adesea argumentând că este mai bine pentru un copil să moară decât să fie nedorit. Acesta este un argument greşit. Nu funcţionează pentru simplul fapt că nimeni nu aduce un asemenea argument după naşterea unui copil. Mai mult, dacă dreptul unei persoane la viaţă ar fi stabilit sau revocat doar pe baza criteriului de “a fi sau nu dorit”, acest lucru ar însemna moartea copiilor străzii, a cerşetorilor şi a oamenilor fără adăpost. (www.abort73.com/HTML/I-D-1/unwantedness.html)
Un criteriu atât de subiectiv ca “a fi sau nu dorit”, nu poate constitui niciodată baza pentru a acorda unei persoane dreptul la viaţă, şi susţinătorii avortului ştiu acest lucru. Ei nu afirmă că mamele ar trebui să fie libere să îşi ucidă copiii “nedoriţi” după naştere pentru că ştiu că aceşti copii sunt fiinţe umane vii, persoane a căror drepturi trebuie respectate. Singurul motiv pentru care ei pledează în favoarea faptului că mama ar trebui să fie liberă să îşi omoare copiii înainte de naştere este pentru că ei ignoră realitatea ştiinţifică că şi copiii nenăscuţi sunt, deasemenea, fiinţe umane vii. Problema ţine de umanitate, nu de a fi dorit sau nu.
Deasemenea, nu trebuie uitat niciodată, discuţia despre “a fi dorit sau nu” ignoră o realitate esenţială. Nu există copii “nedoriţi” în sens mai larg. Chiar dacă părinţii biologici nu vor să aibă nimic de a face cu ceea ce este “carne din carnea lor”, sunt familii care aşteaptă disperate să adopte un copil, familii care sunt gata să adopte copii cu malformaţii, boli, de orice rasă sau etnie. Această des-amintită problematică “a fi dorit sau nu” este înşelătoare şi insuficientă pentru a justifica chiar un singur avort.
2.13 Argumente filozofice – sărăcia – un motiv pentru a avorta?
Susţinătorii avortului afirmă că este acceptabilă situaţia în care o femeie îşi avortează copilul dacă nu îşi permite creşterea acestuia. Acest raţionament este slab din mai multe puncte de vedere, şi vom începe cu cel fundamental.
Nu este adevărat că există copii care trăiesc în sărăcie? Da, este adevărat, dar s-a auzit ca cineva să argumenteze că mamele acestor copii ar trebui să aibă dreptul de a-i ucide, din moment ce nu îşi permit creşterea lor? Nimeni nu aduce un asemenea argument absurd şi fără inimă pentru că e un lucru ştiut că nici un fel de dificultate financiară nu este explicabilă pentru uciderea unei fiinţe umane, mai cu seamă a unui copil nevinovat. Singurul motiv pentru care cineva ar putea folosi acest motiv pentru a justifica avortul este că ei presupun sau pleacă de la ideea că, copii nenăscuţi nu sunt fiinţe umane. Sărăcia nu este adevărata problemă, ci nerecunoaşterea umanităţii copilului nenăscut. (www.abort73.com/HTML/I-D-2-poverty.html)
Un alt motiv pentru care acest argument în favoarea avortului se prăbuşeşte, este că atât în America cât şi la noi, există centre de ajutor pentru mamă şi copil. Acestea funcţionează să ajute femeia în perioadă de graviditate, prin oferirea suportului emoţional şi financiar de care are nevoie să ducă sarcină la termen, după caz, sprijin în procesul de a da copilul spre adopţie (lucru care ar elibera mama de orice viitoare obligaţie finaciară). Există de asemenea centre pentru mamă şi copilul unde ele pot găsi adăpost, haine, hrană în timp ce îşi rezolvă problemele de acasă, până îşi caută un loc de muncă. Orice femeie însărcinată, indiferent de situaţia materială, poate găsi resursele şi soluţiile necesare de a-şi duce sarcina la termen.
2.14 Argumente politice
Dreptul la alegere al victimei
După ce o femeie rămâne însărcinată, nu poate alege dacă doreşte sau nu să devină mamă. Ea deja este…ce rămâne de făcut este să decidă dacă va aduce pe lume copilul viu sau mort.
“Fiecare mişcare de opresiune şi exploatare – de la sclavie, la prostituţie, la comercializarea de droguri, la avort – s-a numit “pro-alegere”. De asemenea, au numit mişcările care se opuneau – oferind compasiune şi eliberare – ca fiind “anti-alegere”.
Însă poziţia “pro-alegere” trece întotdeauna cu vederea dreptul la alegere al victimei. Negrii nu au ales sclavia. Evreii nu au ales cuptoarele. Femeile nu aleg violul. Şi nici copiii nu aleg avortul” (Alcorn, 2004, p. 64).
Dreptul la domeniul privat
“Avortul nu priveşte pe nimeni altcineva decât pe mamă. Oricine are dreptul la intimitate, la domeniu privat.” Contrar unei credinţe populare, dreptul la domeniu privat nu este un drept absolut, ci întotdeauna este guvernat de alte drepturi. Ce am crede despre un bărbat care ar justifica violenţa împotriva soţiei sale sau abuzul fizic asupra copilului său, spunând “Ce fac în privat nu este treaba nimănui decât a mea”?
Autorii cărţii “Cetăţean, societate, familie: dezbateri etice” afirmă că întreaga viaţă socială este strâns legată de existenţa şi evoluţia familiei: “Societatea a fost dintotdeauna profund interesată de modul în care indivizii îşi desfaşoară şi organizează viaţa lor de familie. Societatea a căutat întotdeauna să influenţeze, să controleze şi să dirijeze evoluţia relaţiilor familiale, fie prin norme legale (legislaţia familiei), fie prin norme şi principii morale care reglementează relaţiile interindividuale, viaţa personală de familie” (Achim şi Oam, 1970, p. 209).
Altă afirmaţie des întâlnită este: “Avortul este o decizie privată între o femeie şi doctorul ei.” Doctorii sunt educaţi în ceea ce priveşte medicina, dar opinia lor în ceea ce priveşte moralitatea nu are atâta autoritate ca diagnosticul medical. Doctorii care fac avorturi nu sunt mai obiectivi în legătură cu avortul decât companiile de tutun despre fumat. Interesele personale şi financiare investite în avort, împreună cu desensibilizarea conştiintei lor, îi descalifică de la a fi surse de conduită morală.
Sancţionarea avortului prin lege
Indiferent de convingerile morale ale unui individ, statul îl poate pedepsi, individului fiindu-i interzisă părăsirea ţării pentru a evita pedeapsa.
“Avortul ocupă o poziţie separată. Plasat în aceeaşi categorie cu contracepţia şi divorţul – aşa cum sugerează susţinătorii avortului – legea l-ar permite, însă, dacă este inclus în aceeaşi categorie cu omuciderea, furtul – acte recunoscute ca fiind universal condamnabile – atunci avortul ar fi sancţionat, şi nimănui, indiferent de convingerile morale pe care le are, nu i-ar fi permis să facă un avort” (Rodman, 1987, p. 40).
2.15 Argumente filozofice/ sociologice – dizabilitate
Este o realitate şocantă faptul că susţinătorii avortului vor să implementeze ideea că este o soluţie acceptabilă uciderea unui copil prin avort dacă copilul suferă de o dizabilitate fizică sau mentală ca şi cum boala sau handicapul ar deposeda o persoană de dreptul la viaţă. O astfel de sugestie este barbară şi inumană şi nu are loc într-o societate justă. Există copii de toate vârstele, adulţi şi vârstnici în viaţă care suferă de tot felul de boli şi dizabilităţi. Îi fac aceste limitări fizice mai puţin umani? Este a omorî pe toţi cei care suferă de o boală un mod acceptabil de a trata bolile?
Calitatea unei societăţi este definită şi de modul în care îi tratează pe cei mai neputincioşi membrii ai săi. A-i omorî pe cei nevinovaţi nu constituie niciodată o justificare pentru că ia o povară, o greutate de pe umerii altora. Nu este o soluţie a ucide pe cineva pentru a scăpa o altă persoană de suferinţă. Dacă copii sunt avortaţi din cauza dizabiltăţii lor, toate persoanele care au un handicap/o dizabilitate vor fi în pericol. Oricine încearcă să elimine suferinţa prin a ucide “pe cei ce suferă” stabileşte o pantă alunecoasă, foarte periculoasă. Nu ţine de noi să decidem cine are o viaţă demnă de a fi trăită şi cine nu, şi cu siguranţă nu am vrea ca altcineva să facă această decizie pentru noi!
Singurul motiv pentru care cineva ar sugera că uciderea unui copil care prezintă o dizabilitate este un fapt acceptabil pentru copii înainte de naştere şi pe care nu l-ar menţiona după naştere, este că se porneşte de la o presupunere greşită cu privire la copilul nenăscut, aceea că el încă nu este o fiinţă umană, o persoană cu drepturi legale.
Oricine afirmă că avortul este o protecţie împotriva unei vieţi de suferinţă, a poverii unei dizabilităţi/ unui handicap, presupune că copilul nenăscut nu este încă o fiinţă umană vie. Dizabilitatea nu este problemă, ci recunoaşterea umanităţii copilului nenăscut. Nu ucidem oamenii din cauza dizabilităţii lor, punct. În concluzie, doar dacă nu suntem fiinţe umane înainte de naştere handicapul sau dizabilitatea ne pot descalifica de la dreptul la viaţă.
Mai mult decât atât, această presiune de a avorta copii cu handicap este construită pe o bănuială, sau o probabilitate că un copil are un anumit tip de dizabilitate. Adesea, testele greşesc, dar mai ales, dacă acestor copii li se permite să trăiască, pot avea vieţi împlinite, care întrec în bucurie pe cele ale semenilor lor “mai sănătoşi”.
În final, toată această dezbatere despre handicap este numai o deghizare pentru a distrage atenţia de la lista adevărată a avortului. Susţinătorii avortului sprijină uciderea copiilor nenăscuţi indiferent dacă aceştia au sau nu o dizabilitate. Ei nu afirmă niciunde că avortul ar trebui limitat doar la aceste cazuri de feţi cu handicapuri severe, ci aduc argumente în favoarea dreptului mamei de a-şi ucide copilul pentru oricare motiv sub soare, această fiind realitatea cea mai şocantă dintre toate.(www.abort73.com/HTML/I-D-3-disability.html)
2.16 Argumente filozofice - suferinţa mamei/ copilului în urma unui posibil handicap al copilului
Adesea auzim spunându-se că este mai bine ca un copil să nu vină pe lume decât să sufere toată viaţă din cauza handicapului său, care nu îi permite să aibă o viaţă “normală”, şi a stigmatizării de care va avea parte. În plus, şi mama/ familia va avea de suferit. Problema este că acel copil va veni pe lume, şi aceasta se va întâmpla fie viu fie mort. În rândurile următoare vom discuta întâi suferinţa copilului, mai apoi a mamei.
Descoperirile din medicină ne arată că fătul simte durerea încă de la 8 săptămâni, sistemul său nervos central funcţionând perfect, alături de celelalte sisteme ale trupului său. “Dacă un bebeluş este înţepat cu un ac, el deschide gura, începe să plângă şi se retrage înapoi. În acelaşi fel, dacă palma unui făt de 8 săptămâni este înţepată, şi el deschide gura şi se retrage înapoi. De asemenea, ritmul bătăilor inimii creşte şi schimbările mişcărilor fătului confirmă faptul că el simte durerea”(Willke, 2007,p. 103). Se rezolvă, oare, ferirea de o viaţă de suferinţă a copilului nenăscut cu handicap prin a-i provoca suferinţă şi a-l ucide prin avort?
Ce se întâmplă însă, când un copil dobândeşte un handicap fizic sau mintal în copilărie? Putem da ca exemple autismul – ca retard mintal şi accidente care pot surveni şi lăsa copilul într-un scaun cu rotile. Are mama atunci dreptul să îşi ucidă copilul pentru a-l scăpa de suferinţă? Probabil ar fi un motiv invocat de o mamă cu probleme mintale. Acest argument este absurd şi nu rămâne în picioare.
“Dar mama va suferi o viaţă întreagă văzându-şi copilul neputincios şi având grijă de el în mod permanent, psihicul ei fiind foarte solicitat!”, poate argumenta cineva. În primul rând, e posibil ca mama să fie mai solicitată mai mult şi să sufere, dar deasemenea este posibil ca mama să accepte situaţia, să fie o mamă veselă care îşi iubeşte copilul şi care lucrează cu el pentru ca acesta să dobândească abilităţi şi deprinderi fizice sau mintale.
Suferinţa este parte a vieţii şi nu o putem ocoli întotdeauna. Dacă mama ar avea un copil în viaţă care s-ar îmbolnăvi de leucemie, ar trebui să i se dea dreptul de a-l ucide pentru a evita suferinţa? De ce ar trebui să i se acorde acest drept înainte ca copilul să se nască?
În al doilea rând, avortul în sine este o traumă, o suferinţă psihică intensă. Statisticile arată că este foarte mare numărul femeilor care au avortat şi care regretă, au accese de plâns, coşmaruri, sentimente de vinovăţie, tulburări ale somnului, şamd (şi aceasta pentru luni şi chiar ani de zile), pentru că în subconştientul lor, ştiau că e vorba de un copil, de o viaţă în pântecul lor.
Atunci cum putem crede că o suferinţă poate fi evitată cu o altă suferinţă, mai mare decât cea dintâi? (vorbim despre suferinţa unei vieţi trăite cu un handicap pentru copil şi mamă; şi durerea produsă prin uciderea copilului nenăscut).
Avortul, păcat de neiertat?
Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă - Sfânta Evanghelie după Matei5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).
Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).
Avortul ne priveşte pe toţi ?
Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah! N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.
[1] Proopţiune = “poziţie ideologică în favoarea dreptului femeii de a avorta, pe temeiul autonomiei sale inviolabile cu privire la chestiuni care privesc propriul corp.” (Mc Lean, 2001, p. 358)
