Sunday, January 19, 2020

Arhiva pentru categoria ‘Avortul’

6. Metode de avort

Scris de silviu sh la December - 22 - 2008

Oare ştiu femeile cum anume se produce un avort? Iată, pentru dvs. adunate de prin cărţi de specialitate şi adrese web, modul în care copilul nenăscut este ucis în uter.

Avorturi chirurgicale în primul trimestru de sarcină

Unul dintre paradoxurile legate de avort este exprimat de autorii cărţii "The abortion question" şi anume: femeile cred că nu există viaţă de la început, când e vorba de celule, de embrion, dar după câteva luni, apare viaţa: "Dacă stai de vorbă cu femei care se gândesc să avorteze în primul trimestru, aparent multe dintre acestea nu cred că distrug o viaţă umană. Însă ele realizează că dacă vor continua sarcina, vor naşte un copil, pe care nu se simt în stare să-l crească din punct de vedere financiar, emoţional sau psihic" (Rodman, Sarvis şi Bonar, 1987, p. 38).

1) Extracţia menstruală

"Acesta este un tip de avort prin absorbţie la o vârstă foarte mică a copilului, adesea făcut înainte ca testul de sarcină să fie pozitiv" (Willke, 2007, p. 142).

2) Absorbţia/Aspiraţia

"Este o metodă mai modernă care a început să fie practicată şi la noi în ţară. Prin colul uterin dilatat, medicul introduce în cavitatea uterină un tub flexibil din plastic. Sub presiune, copilul este rupt în bucăţi şi aspirat cu o forţă de 30 de ori mai mare decât cea al unui aspirator. La început sunt rupte picioarele şi mâinile, iar apoi coloana vertebrală, capul rămânând pe loc. Acesta fiind prea mare pentru a fi aspirat, medicul îl va sfărâma cu ajutorul unui instrument, după care va fi aspirat" (www.avort.info/).

3) Dilatare si Chiuretaj (D&C)

Metoda avortului prin chiuretaj: este metoda cea mai des utilizată la noi în ţară. La început se dilată colul uterin pentru ca medicul să poată pătrunde cu instrumentele necesare în cavitatea uterină. Cu ajutorul unei chiurete (un fel de cuţit ascuţit), se extrage copilul care astfel ciopârţit în bucăţi. După ce se extrag toate fragmentele copilului, se scoate placenta. Sângerarea este de obicei abundentă. Se verifică dacă copilul a fost scos în totalitate prin "reconstituirea" lui cu ajutorul fragmentelor extrase. Cu toate acestea, se ajunge frecvent la infecţii, perforări uterine, soldate uneori cu extragerea uterului (histerectomie) sau chiar cu moartea femeii"(www.avort.info/).

Avorturi chirurgicale în al II-lea trimestru de sarcină

1) Dilatare şi evacuare (D&E)

Această procedură de avort este "cea mai folosită după 13 săptămâni de sarcină" (www.prolife.com/ABORMETH.html), înlocuind avorturile prin soluţie salină şi pe cele chimicale în urmă cărora de multe ori fătul supravieţuieşte. Cervixul este dilatat, mai apoi fiind necesar un intrument asemănător unui cleşte, pentru că oasele, la fel ca şi craniul copilului, sunt deja calcifiate. Copilului nu i se aplică nici un anestezic. Medicul care face avortul introduce instrumentul în interiorul uterului, prinde un picior sau orice altă parte a corpului, şi printr-o mişcare de răsucire îl smulge din corpul copilului. Această acţiune se repetă din nou şi din nou. Este nevoie de forţă pentru a rupe în bucăţi copilul. Coloană vertebrală trebuie ruptă iar craniul trebuie zdrobit pentru a fi scoase afară. La finalul procedurii, este necesară asamblarea părţilor trupului pentru a se verifică dacă s-a extras tot. În mod frecvent, părţi ale trupului copilului rămân în uterul mamei. Acest lucru poate provoca complicaţii serioase şi câteodată moarte (www.abortiontv.com/Methods/themanyways.htm). Este posibil ca uterul să fie perforat, organele din apropiere - ca intestinul gros - şi să apară peritonita care poate fi fatală (Reuben, 1999).

Pe scurt, aceasta metodă "înseamnă dezmembrarea pe viu a copilului, si scoaterea sa afară bucată cu bucată" (Willke, 2007, p. 144).

2) Amniocenteza cu salină sau otrăvirea cu sare toxică (Instilaţie)

Acest tip de avort era cel mai des întâlnit în anii '70 şi '80, însă nu se mai foloseşte în prezent din cauza pericolului asupra mamei, în unele cazuri aceasta murind. Metoda era folosită în al 2-lea trimestru de sarcină, dar "mai ales după a 16-a săptămână" (www.prolife.com/ABORMETH.html). Prin peretele abdominal se introduce cu un ac mare (de amniocenteza) o soluţie concentrată de sare în lichidul amniotic, după ce, în prealabil, a fost extrasă o cantitate substanţială de lichid amniotic (aprox. 170 gr). Copilul o respiră şi o înghite, se intoxică, se zbate şi uneori intră în convulsii, astfel murind după aproximativ o oră din cauza intoxicării acute cu sare "urmată de o vasodilataţie generală, edem, congestie, hemoragie, şoc şi, în final moartea" (Willke, 2007, p. 143). După ce a fost administrat un medicament care să-i provoace travaliul, mama intră în travaliu şi o zi sau două mai târziu naşte un copil mort şi ars. Soluţia salină are un efect coroziv, arzând învelişul exterior al pielii copilului, astfel fiind expusă carnea roşie, crudă. Există cazuri în care copiii supravieţuiesc, majoritatea având diagnosticul de paralizie cerebrală, şi alte probleme (orbirea, etc). "Această tehnică s-a dezvoltat originar în lagărele de concentrare naziste germane" (www.abortiontv.com/Methods/themanyways.htm#Abortions%20from%20below).

3) Avortul cu prostaglandine (Inducţie)

Această metodă "nu este încă folosită la noi în ţară dar este folosită în ţările occidentale când femeia nu-şi doreşte copilul" (www.avort.info ). Acest medicament (prostaglandine), câteodată este administrată oxitocină, este injectat direct prin musculatura uterului în lichidul amniotic provocând un travaliu violent, după care copilul va fi expulzat practic din uter. Uneori copilul supravieţuieşte câteva ore după această manevră.

4) Avort prin histerotomie (operaţie cezariana)/ histerectomie

a) Histerotomia

"Folosită cel mai des în ultimile trei luni de sarcină" (www.lifesitenews.com/abortiontypes/) , această tehnică de avort este similară operaţiei de cezariană, diferenţa constând în faptul că, cordonul ombilical este tăiat de obicei în timp ce copilul este încă în uter, astfel el sufocându-se din lipsă de oxigen. De multe ori copiii supravieţuiesc acestei operaţii, motiv pentru care ei vor fi omorâţi prin injecţii letale sau sunt pur şi simplu lăsaţi să moară fără să primească îngrijirea medicală necesară. Ei mor astfel după câteva ore, după un chin prelungit"(www.avort.ro/avort-histerotomie-cezariana.php).

b) Histerectomia

"Raritatea folosirii acestor proceduri este dată de faptul că au o rată ridicată a complicaţiilor materne şi a mortalităţii materne"(www.klanparenthood.com/DeathCamps/Methods2.cfm), decât alte metode de avort utilizate în trimestrul al 2-lea de sarcină. În timpul avortului prin histerectomie, uterul mamei este extras în întregime (inclusiv copilul), de obicei copilul murind în timpul procedurii.

5) Injecţiile intracardiace/ "reducerea sarcinii multiple"

Otrava (de obicei, clorura de potasiu) este injectată în pieptul sau inima copilului prin peretele abdominal al mamei, cu ajutorul unui ac lung. Copilul mort este aspirat. Uneori doctorii recomandă mamelor care au tripleţi sau cvadrupleţi să le "reducă" sarcină, ca astfel, spun ei, fiind mai puţini, şansele de supravieţuire a copiilor sunt mai mari. Câteodată însă toţi copiii mor în urma acestei intervenţii" (www.prolife.com/ABORMETH.html). "Printr-o coincidenţă ciudată, aceeaşi substanţă este folosită la executarea criminalilor în majoritatea ţărilor astăzi. Dar sunt şi alte metode. Unii medici au pus la punct un sistem de microchirurgie prin care se poate ajunge la uter şi tăia cordonul ombilical, copilul sufocându-se din lipsă de oxigen" (Reuben, 1999, p. 297).

Avorturi chirurgicale în al III-lea trimestru de sarcină

În general, avorturile din trimestrul III de sarcină, sunt realizate prin intermediul aceloraşi proceduri de bază folosite în trimestrul II. Însă, pentru că acum copiii care sunt ucişi sunt mai mari şi au mai multe şanse de supravieţuire, sunt făcute anumite modificări. De exemplu, din cauza că dimensiunile copilului sunt mai mari, cervixul mamei trebuie dilatat mai mult decât în trimestrul II. Câteodată sunt folosite substanţe chimice în cantităţi mai mari pentru a înmuia pielea copilului, astfel el putând fi mai uşor de dezmembrat şi de expulzat. Acestea sunt administrate mai devreme pentru a acţiona la nivelul pielii şi oaselor copilului. Pentru a se evita naşterile vii, copiilor ucişi în trimestrul III li se administrează medicamente/ substanţe fetale în cantităţi mari" (www.klanparenthood.com/DeathCamps/Methods3.cfm#top).

1) Dilatare şi extracţie (D&X) sau avortul cu naştere parţială

Avortul cu naştere parţială", denumit ştiinţific "dilatare şi extracţie intactă" este o formă de întrerupere a unei sarcini prin care copilul, sau capul acestuia, este scos din corpul mamei înainte ca să fie omorît. Procedura este utilizată după luna a 4-a de sarcină şi este deosebit de barbară şi dureroasă pentru copil, ca, de altfel, toate metodele de avort.

Procedura D&X începe cu „dilataţia progresivă". Cervixul este iniţial dilatat pînă la 9-11 mm, cu dilatatori mecanici (laminaria sintetică sau Dilapina) care sînt lăsaţi să-şi facă efectul peste noapte. În dimineaţa următoare Dilapina este înlocuită cu o a doua inserţie din acest produs. Din nou se lasă peste noapte. Dilataţia provocată de Dilapina poate cauza crampe grave, la nevoie tratate cu anestezice. Operaţia propriu-zisă are loc în ziua a treia. După îndepărtarea Dilapinei, medicul sparge membrana (daca apele nu s-au rupt deja) şi lasă să se scurgă lichidul amniotic, apoi plasează un dispozitiv cu ultrasunete în abdomenul mamei şi localizează membrele fătului. Cu un forceps mai mare apucă de unul din picioare. Îl trage apoi, forţând fătul să stea cu picioarele în afară, până când întreg piciorul fătului a trecut prin orificiul naşterii. În etapa următoare, folosindu-se de mâini de aceasta dată, doctorul extrage trupul fătului printr-un procedeu asemănător cu cel al naşterii prin breşa vaginală. Mai întîi este tras celălalt picior al copilului, urmat de umeri şi braţe. Capul copilului rămîne, de obicei, în interiorul uterului, fiind prea mare pentru a trece prin spaţiul cervical.


Se trece apoi la pasul următor: cu o pereche de foarfece neascuţite, doctorul străpunge capul copilului. Apoi deschide forţat foarfecele aflate încă în craniu, pentru a lărgi rana. După ce le-a îndepărtat, doctorul inserează în rană un cater ce aspiră ţesutul nervos al fătului, „evacuând astfel conţinutul craniului"... Cu tubul aspirator încă în funcţiune, doctorul trage afară rămăşiţele fătului din corpul mamei, dă la o parte placenta cu forcepsul şi curăţă suprafaţa uterului cu o chiuretă ascuţită apoi cu una mai groasă."

Dr. Willke, directorul executiv al Institutului de Probleme de Viaţă, a afirmat că, conform studiilor, 90% din copiii avortaţi erau sănătoşi şi ca majoritatea din ei puteau să supravieţuiască dacă primeau îngrijiri speciale. Copilul se naşte întreg, cu excepţia capului. Se apucă baza craniului cu forcepsul şi se introduce canula pentru aspirarea creierului" (www.mdn.md/social.php?rubr=3109).

Avorturile chimice

Avortul chimic (denumit "medicamentos" în literatura de specialitate) este deci "un avort voluntar, efectuat prin administrarea unor substanţe pe diferite căi: oral, parenteral, intravaginal, intracervical" (www.darulvietii.cnet.ro/index.phpoption=com_content&task=blogcategory&id=3&Itemid=17).

Este un fapt ştiinţific şi medical cunoscut că viaţa începe în momentul fertilizării, nu al implantării. Profesorul Prenant, iniţiatorul endocrinologiei sexuale, spunea: "Embrionul se formează din momentul în care doi nuclei, mascul şi femel, se unesc pentru a-i da naştere. Din acest moment orice practică nu mai este anticoncepţională ci postconcepţională: orice profilaxie devine atunci un asasinat motivat de micimea victimei..."(www.avort.info/avortul/avortul.html).

Anumiţi hormoni, pe lângă efectul contraceptiv (împiedicarea ovulaţiei sau a fertilizării ovulului) au şi efect avortiv, împiedicând nidaţia (implantarea) celulei ou-zigot pe peretele uterin; altele acţionează după ce implantaţia a avut deja loc, asupra placentei, blocând hrana/oxigenul să ajungă la copil, acesta murind în cele din urmă de înfometare şi/sau sufocare" (www.lifesitenews.com/abortiontypes/chabortion_types.html) .

Pentru că termenul de avort se referă la întreruperea prematură a unei sarcini, poate fi aplicat pentru o astfel de întrerupere timpurie a sarcinii.

1) Pilula de a doua zi (contracepţia de urgenţă)

Doze mari de pilule de control al sarcinii (sau alte medicamente) sunt administrate până la 72 de ore după actul sexual pentru a împiedica implantarea copilaşului. Încă o doză se ia după 12 ore de la prima. Acţiunea acestor mari cantităţi de hormoni din pilulele de control al sarcinii previn ovulaţia şi/sau fertilizarea. Dicţionarul de Sociologie avertizează, de asemenea, cu privire la folosirea acestor "contraceptive" din urmă: "O proporţie însemnată a femeilor şi a personalului medical consideră că metodele moderne de contracepţie (pilulele, implantele hormonale, dispozitivele intrauterine, etc) ar reprezenta un risc semnificativ pentru sănătate" (Dicţionar de Sociologie, Zamfir şi Vlăsceanu, 1993, p. 63).

2) RU 486

RU 486 (denumit şi Mifepristone): această substanţă chimică este un antihormon care blochează progesteronul, hormonul care face posibilă rămânerea copilului implantat pe peretele uterin al mamei. Nu este o pilulă contraceptivă deoarece nu blochează concepţia.

Acest antihormon este administrat după ce menstruaţia mamei a întarziat, copilul având cel puţin 2-3 săptămâni, inima lui deja bate (aceasta începe să bată când menstruaţia ei întârzie 4 zile). Astfel, încet dar sigur, este distrusă placenta iar copilul se va sufoca. Două zile mai târziu, femeia se întoarce la clinică pentru a primi medicamentul Prostaglandina, care induce travaliul şi expulzia copilaşului mort (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor). Dacă copilul nu a fost expulzat (în 5-8% din cazuri), femeia va solicita un avort chirurgical.

În cazul în care copilul trăieşte va fi omorât cu o injecţie.

3) Implantul Norplant

Unele forme de contracepţie, dizpozitivul intrauterin (steriletul), implantele cu Norplant, şi alte contraceptive orale, de multe ori nu previn concepţia, ci implantarea unui ovul deja fertilizat, rezultatul este avortul timpuriu, uciderea unui copil deja conceput. În mod tragic, multor femei nu li se spune acest lucru de către doctorul lor, astfel că acestea nu iau decizii informate cu privire la ce metodă de contracepţie să folosească.

Implantul Norplant se implantează sub piele, în partea superioară a braţului pe o perioadă de până la 5 ani. Efectul acestui hormon Progesteron, este de a inhiba ovulaţia (eliberarea ovulelor din ovare), dar după 2 ani, sunt şanse mari de ovulaţie şi fertilizare. Acest hormon poate preveni implantarea copilaşului (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor).

4) Hormonul Depo-Provera

Acest hormon derivat Progesteron este injectat la fiecare 3 luni pentru a preveni ovulaţia femeii, dar deasemenea modifică peretele uterin. Ovulaţia şi fertilizarea pot avea loc, deşi mai puţin frecvent ca în cazul implantelor Norplant. Hormonul poate împiedica implantarea copilaşului (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor) .

5) Methotrexate & Misoprostol

Două medicamente folosite în tratamentul cancerului (Methotrexate) şi al ulcerului (misoprostol) sunt acum folosite în combinaţie pentru a ucide bebeluşii (www.abortionno.org/Resources/fastfacts.html#anchor). Methotrexate este folosit pentru a otrăvi copilul, iar Misoprostol pentru a-l expulza din uter. Methrotexate este un medicament chimioterapeutic cu potenţial ridicat de intoxicaţie, care poate rezulta şi în moartea mamei.

Avortul, păcat de neiertat?

Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă - Sfânta Evanghelie după Matei5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).

Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).

Avortul ne priveşte pe toţi ?

Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah! N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.

Popularity: 38%

5. Definirea avortului

Scris de silviu sh la December - 22 - 2008

"Termenul de "avort" este de origine latină, provenind din latinul "aboriri", care înseamnă "a dispărea". Însă ştim că copilaşul sau fătul nu dispare pur si simplu, ci este făcut "să dispară", omorât, mai corect zis" (Reuben, 1999, p. 288).

Dr. David Reuben spune "Embrionii, fetuşii nu se duc pur şi simplu pe un "Tărâm special" unde trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. ... Dacă reuşesc să iasă vii la suprafaţă... ei bine ştiţi ce se întâmplă" (Reuben, 1999, p. 297).

În continuare vom comenta definiţia avortului dată de Dicţionarul de Medicină Oxford: "Expulzarea sau îndepărtarea embrionului sau fătului /copilului din uter în stadiul de sarcină când acesta este incapabil să supravieţuiască independent (adică în orice moment între concepţie şi a 24-a săptămână de graviditate)"(Dicţionar de Medicină Oxford, 2005, p. 81). Sintagma "să supravieţuiască independent" poate fi înlocuită cu termenul de "viabil". Ambele însă sunt termeni relativi, pentru că, aşa cum am arătat, viabilitatea sau capacitatea copilului de a trăi independent în afara uterului mamei sale depinde în mod esenţial de standardul de complexitate al sistemelor de ţinere în viaţa a unui făt în mediul exterior, de gradul de performanţă a tehnologiei din unităţile de terapie intensivă neonatală. Acum 50 de ani situaţia era alta - bunicile şi mamele noastre nici măcar nu ştiau sexul copilului pe care îl aşteptau pentru că nu exista ecograf - poate peste 50 de ani, când tehnologia medicală şi ştiinţa vor face progrese, poate vor fi create placente artificiale, de exemplu, astfel un bebeluş va putea supravieţui chiar sub 20 săptămâni. Astăzi avem raportate cazuri de copii născuţi prematuri care au supravieţuit la 23, 22, 21 şi chiar 20 de săptămâni.

Autorul cărţii "Reglementarea întreruperii cursului sarcinii şi infracţiunea de avort" apărută în anul 1967, Dumitru Valeriu Mihăescu, defineşte avortul după cum urmează: "orice expulzare a produsului de concepţie, mort sau viu, înainte de sfârşitul lunii a 6-a, adică de 180 zile de la concepţie, dată considerată ca fiind aceea care asigură viabilitatea fătului"(Dumitru Valeriu Mihăescu, 1967). Observăm că acum 41 de ani, luna a 6-a, era data la care fătul era considerat viabil. Aşa cum se menţionează mai sus, astăzi lucrurile sunt diferite, iar peste 50 sau 100 de ani tehnologia poate avansa chiar mai mult. Elementul care face diferenţa este progresul tehnologiei. Şi această definiţie este confuză, deoarece dacă copilul este expulzat viu, aceasta este o naştere prematură, uciderea lui în acest moment reprezentând pruncucidere recunoscută de legislaţia multor ţări.

Dicţionarul de Sociologie defineşte avortul ca fiind "întreruperea sarcinii prin expulzia spontană sau provocată a fătului din cavitatea uterină înainte ca acesta să fie născut normal."

Însă aceasta este o definiţie incompletă şi confuză, neclară. Incompletă, deoarece avortul nu înseamnă numai expulzia spontană sau provocată a fătului din cavitatea uterină înainte ca acesta să se fi născut normal, nu-i aşa? Atunci între avortul provocat şi naşterea prematură prin cezariană s-ar putea pune semnul egal "=", ceea ce este incorect.

Avortul este în acelaşi timp şi omorârea fiinţei umane în curs de dezvoltare, a copilului, numit embrion sau făt. Acesta este în final scopul avortului. Dacă cumva fătul supravieţuieşte în urma avortului, după ce a fost expulzat din uter, acesta este, de obicei, ucis sau lăsat să moară.

Neclaritatea definiţiei provine din faptul că termenul de "pierdere a sarcinii" este pus alături de avortul provocat, diferenţa fiind dată doar de un cuvânt - "spontan". Există prea multe elemente distinctive între cei doi termeni - avort spontan şi avort provocat - pentru a fi explicaţi într-o singură definiţie. Cu toţii ştim că pierderea sarcinii este un eveniment neplanificat, involuntar, nedorit şi dureros pentru mamă, în schimb, avortul provocat este voluntar şi planificat. Mai mult decât atât, "avortul spontan se produce natural, fără intervenţie din afara organismului femeii însărcinate"(Dicţionar de Sociologie, Zamfir şi Vlăsceanu, 1993, p. 62), pe când cel provocat se produce printr-o intervenţie din afara organismului femeii. Unul este o crimă, celălalt reprezintă o moarte naturală dureroasă pentru mamă, tată. Acestea sunt doar câteva diferenţe esenţiale.

Acelaşi lucruri putem să le spunem şi despre definiţia avortului dată de Dicţionarul de Medicină Larousse: "avortul este întreruperea prematură a sarcinii" adăugând că, "în folosirea curentă, cuvântul "avort" este utilizat ca sinonim al întreruperii voluntare a sarcinii (Dicţionarul de Medicină Larousse 1998, p. 69).

Orice definiţie a avortului trebuie să conţină o delimitare clară pentru cei doi termeni distincţi, pierderea de sarcină (denumit avort spontan) şi avortul provocat; şi o descriere completă şi corectă a termenului de avort provocat.

Dr. David Reuben, medic, chirurg si psihiatru, defineşte avortul în felul următor: "Avortul este întreruperea unei sarcini în orice moment înainte de naştere." Această definiţie nu arată că este vorba de o viaţă care este "întreruptă", curmată, de un copil care este omorât. Haideţi să aflăm cum defineşte Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul de "sarcină":

SARCINĂ, sarcini, s.f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară, apăsare, greutate; Fig. Povară, balast; Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu braţele; Obligaţie, îndatorire, atribuţie, răspundere (materială sau morală), responsabilitate; Misiune; Calitate, slujba, rol; Graviditate; (FIZICĂ) Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic; Sarcină electrică = a) cantitate de electricitate; b) masă electrică; sarcină magnetică = masă magnetică (www.dex-online.ro/sarcină/caută/).

Observăm că termenul de "sarcină" cuprinde o mulţime de înţelesuri. Doar când ajungem la termenul de "naştere" din definiţia Dr. David Reuben, ne duce gândul la o fiinţă vie. Însă definiţia dânsului nu include nici măcar termenul de "femeie", astfel că această fiinţă vie poate fi un animal. Este o definiţie confuză şi incompletă.

Foarte adevărat este comentariul lui Randy Alcorn din cartea sa "De ce Pro-Viaţă?": "Limbajul nu este doar expresia modului în care o persoană gândeşte, dar şi modelatorul modului în care aceasta gândeşte". Modul în care sunt folosite cuvintele influenţează receptivitatea unei idei. Cuvinte care se centrează asupra sarcinii şi a uterului distrag/deviază atenţia de la persoana care locuieşte în uter. Însă, indiferent de limbajul care se foloseşte, "evacuarea uterului" sau "întreruperea sarcinii", avortul înseamnă a ucide o viaţă umană" (Alcorn, 2004, p. 32).

Şi în final, o definiţie corectă, clară în exprimare, e cea de pe un website în limba engleză: "Avortul este întreruperea sarcinii unei femei deja însărcinate prin uciderea copilaşului - embrionului sau a fătului în viaţă"(www.abort73.com/HTML/I-B-2-choice.html).

Popularity: 19%

4. Statistici in ce priveste avortul

Scris de silviu sh la December - 22 - 2008

Conform celor mai recente date raportate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în România în anul 2004 s-au înregistrat 883.37 avorturi raportat la 1000 născuţi vii, ceea ce plasează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeana. Comparativ, în aceeaşi perioadă şi raportat la acelaşi număr de naşteri vii, Cehia a înregistrat 282.34, Finlanda - 192.03, Germania -183.74, Suedia - 341.37, Rusia -1067.9, Ucraina - 618.07. ( Sursa: Societatea de Educatie Contraceptivă şi Sexuală S.E.C.S. (2006), http://www.secs.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=68&Itemid=53, (19.06.2008)

Avortul, păcat de neiertat?

Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă - Sfânta Evanghelie după Matei5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).

Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).

Avortul ne priveşte pe toţi ?

Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah! N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.

Popularity: 10%

3. PERSPECTIVA BIBLICĂ ASUPRA AVORTULUI

Scris de silviu sh la December - 22 - 2008

3.1. Dumnezeu - Stăpânul şi Dătătorul vieţii

Dumnezeu este Creatorul universului şi Creatorul vieţii. "Potrivit Revelaţiei şi Învăţăturii Bisericii El a creat lumea din nimic."(Willke, 2007). El a creat totul şi El Însuşi nu a fost creat de nimeni, El fiind "Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega", existând din veşnicii, după cum afirmă Biblia. După ce a creat verdeaţa şi animalele, Dumnezeu a văzut că toate erau bune, însă după ce l-a creat pe om, Dumnezeu a văzut că "lucrurile erau foarte bune"(Dumnezeu, Cartea Geneza, capitolul 1, versetul 31).

În ceea ce priveşte viaţa omenească, ea nu apare la poruncă aşa cum se întâmplă cu celelalte lucruri create (lumina, întunericul, cerul, pământul, soarele, luna, stelele, animalele, plantele), Dumnezeu arătând o deosebită grijă faţă de aceasta. Viaţa umană este creată în urma unui sfat al Sfintei Treimi ("Apoi Dumnezeu a zis: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră"), al unui act special de plăsmuire (Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului") şi de suflare de viaţă ("I-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu"). Aceasta ne dovedeşte că omul nu este o simplă fiinţă biologică (fiinţă vie, înzestrată cu raţiune) ci este şi suflet viu (Dumnezeu, cartea Geneza capitolul 2, versetul 7). Viaţa plantelor şi a animalelor nu este atât de importantă, întrucât numai despre om Dumnezeu spune că este creat "după chipul şi asemănarea Lui." (Dumnezeu, cartea Geneza capitolul 1, versetul 26).

În acest sens, legat de avort, iată ce afirmă Dr. George Stan, în cartea sa "Teologie şi bioetică": "Refuzul de a da viaţă este expresia unei mentalităţi secularizate care a pierdut sensul spiritual al existenţei umane, reducând omul la un simplu produs biologic, fără a mai ţine seama de chipul lui Dumnezeu, de poruncile Lui"(Stan, 2001, p. 13).

3.2 Numai Dumnezeu decide asupra vieţii

Iată un verset din Vechiul Testament în care Dumnezeu spune că numai El are drept să dea sau să ia viaţa: "să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu, şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor..."(Dumnezeu, cartea Deuteronom capitolul 32, versetul 39).

După căderea în păcat sau răzvrătirea omului faţă de Creatorul şi Stăpânul lui, Dumnezeu a dat omului cele 10 porunci sau Decalogul şi pedepse specifice pentru încălcarea lor. A şasea poruncă este "să nu ucizi" (Dumnezeu, cartea Exodul capitolul 20, versetul 13). Avortul este omucidere. Este un fapt medical şi ştiinţific cunoscut că există viaţă încă de la concepţie, de la fertilizarea ovulului de către spre spermatozoid, când o nouă fiinţă umană ia naştere. Autori renumiţi susţin că nu există alte principii morale mai bune care sa ne direcţioneze viaţa. Faţă de aceste principii ar trebui să ne ajustăm şi comportamen-tul nostru sexual, dat fiind faptul că el contribuie în mare măsură la marele număr de avorturi (Stossel, 1998).

Legea lui Moise a acordat o grijă deosebită mamei şi pruncului, aceasta pretinzând despăgubiri materiale în cazul în care o persoană loveşte o femeie însărcinată producându-i o naştere prematură şi pedeapsa capitală pentru ucigaşul copilului nenăscut, fiind o dovadă a faptului că Dumnezeu valorează viaţa înainte de naştere: "Dacă se ceartă doi oameni, şi lovesc o femeie însărcinată, şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsit cu o gloabă pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. Dar dacă se întâmplă o nenorocire (copilul nenăscut moare), vei da viaţă pentru viaţă..."(Dumnezeu, cartea Exodul capitolul 21, versetele 22 şi 23).

3.3 Dumnezeu - Creatorul vieţii din pântec

Regele Israelului şi psalmistul David spune "Doamne, Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele...Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat ca în adâncimile pământului...Când nu eram decât un plod fără chip ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite."(Dumnezeu, cartea Psalmilor 138, versetele 13 şi 15). Iar profetului Ieremia Dumnezeu i-a spus: "Înainte de a te fi zămislit în pântecele mamei tale, Te cunoşteam şi mai înainte ca să ieşi din pântecele ei Te-am sfinţit." Iov a spus "Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit."(Dumnezeu, cartea Iov, capitolul 10, versetele 8 şi 9).

Biblia ne oferă destule dovezi că ceea ce se zămisleşte în femeie este fiinţă umană, mai mult decât un simplu "produs de concepţie". Aceasta vorbeşte despre femeia însărcinată fiind "cu copil" (această sintagmă apare de 26 ori în Biblie(Melton, James L., (1996), http://www.biblebelievers.com/jmelton/abortion.html) sintagma "cu făt" nu apare nici măcar o singură dată; iar despre persoana din pântec se vorbeşte se foloseşte termenul de "copil": "Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă şi Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată. Copiii se băteau în pântecele ei..." (Dumnezeu, cartea Geneza capitolul 25, versetele 21 şi 22). Mai sunt şi alte exemple în I Împăraţi 19:3, Rut 1:11, Luca 1:36,41; şamd. Niciodată ceea ce se naşte din femeie nu este un animal, întotdeauna este un om.

3.4 Alte considerente despre avort din Sfânta Scriptură

Avortul este: un act de ucidere a unei fiinţe nevinovate iar Dumnezeu ne interzice sa ucidem. Mai mult, în Cartea Proverbelor capitolul 6, versetele 16, 17 există o listă în care sunt enumerate lucruri pe care Dumnezeu le urăşte, printre care "mâinile care varsă sânge nevinovat".

Când este o viaţă o viaţă? "Cercetările ştiinţifice au definit clar că viaţa începe la concepţie. Fiecare celulă în urma concepţiei conţine suficientă informaţie în structura ADN-ului pentru a produce o fiinţă umană completă. Distrugerea în orice stadiu de la o celulă la mai multe milioane de celule după concepţie înseamnă uciderea unei fiinţe umane."

(www.doctorsforlifeinternational.com/issues/abortion.cfm)

Cuviosul Paisie Aghioritul menţionează în cartea sa, "Viaţa de familie" că "avortul este un păcat înfricoşător. Este o ucidere şi încă una mare. Părinţii trebuie să înţeleagă că viaţa începe în clipa zămislirii. Preoţii trebuie să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice."(Cuviosul Paisie Aghioritul, 2003, p. 80)"

Avortul este un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, pentru că femeia care face avort - din cauză că, de exemplu, nu are bani să crească un copil - ia această problemă în mâinile ei, fără să creadă că, dacă Dumnezeu i-a dat un copil poate să îi dea şi mijloacele necesare creşterii lui. Biblia consideră necredinţa un păcat (Dumnezeu, Epistola lui Pavel către Romani capitolul 14, versetul 23). Mai mult, ea crede că are dreptul să facă acest lucru, deşi numai Dumnezeu e Creatorul vieţii şi Cel ce ia viaţa, astfel punându-se mai pe sus de Dumnezeu.

3.5 "Doctorii doar îşi îndeplinesc meseria lor"

Profesia de medic este dedicată vindecării şi salvării vieţii, nu uciderii ei. Fiecare student la medicină învaţă că viaţa umană începe la concepţie în nici un caz la implantare sau la naştere. Înainte de a-şi primi diploma, medicul depune un jurământ public, jurământul lui Hipocrate, care conţine următoarea frază: "Voi respecta în mod absolut viaţa umană încă din momentul concepţiei sale, declar aceasta liber şi în deplină cunoştinţă de cauză, făcând apel la onoarea mea."(Stan, 2001, p. 13) Etica medicală prevede următoarele principii: principiul beneficienţei (să faci bine) care apare şi în jurământul lui Hipocrate "primum non nocere" adică în primul rând să nu faci rău"(Vlădescu, 2004, p. 164); principiul non-maleficienţei (al evitării suferinţelor) este principalul motiv care unui profesionist să nu ţină cont de voinţa cuiva, în circumstanţe care ar produce rău altei persoane" (Vlădescu, 2004, p. 107). Dacă avortul nu înseamnă a face rău şi a produce suferinţe copilului, atunci ce înseamnă?

Medicii ştiu mai bine decât oricine altcineva că avortul înseamnă a ucide o fiinţă umană, şi totuşi fac aceste lucruri în schimbul unei sume de bani. Biblia vorbeşte clar despre această situaţie în Vechiul Testament: "Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sîngele celui nevinovat!" (Dumnezeu, cartea Deuteronom capitolul 27, versetul 25).

3.6 Avortul, păcat de neiertat?

Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia - Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă - Sfânta Evanghelie după Matei 5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: "Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt."(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).

Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).

3.7 Avortul ne priveşte pe toţi ?

Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: "Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!" (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); "Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: "Ah! N-am ştiut!...Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?"(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.

Popularity: 17%

2.1 Argumente politice - dreptul de a alege

Ironie

"Adepţii pro-alegere (de fapt pro-avort) afirmă: "Fiecare femeie are dreptul să aleagă ce să facă cu propriul trup." Însă o persoană de gen feminin ucisă de avort nu mai are o viaţă, o alegere, sau un trup asupra căruia să decidă (Alcorn, 2004). În China şi India există preferinţa pentru sexul masculin, astfel încât cele mai multe avorturi se produc în cazul în care copilul e fetiţă.

Legi anti-alegere

"Legile împotriva violului, crimei, hoţiei, conducerii maşinii în stare de ebrietate şi a fumatului chiar, sunt toate "anti-alegere". Prin acestea se protejează o altă libertate, mai fundamentală. Alegerile personale care atacă/încalcă drepturile unei alte persoane umane trebuie pedepsite prin lege. Astfel, oricine cere legalizarea avortului argumentând că oamenii trebuie să fie liberi să facă alegeri personale este fie ignorant, fie necinstit."

"Unui bărbat nu îi este permis să practice exhibiţionismul. Există legi împotriva urinării în public, a prostituţiei şi a consumului de droguri. Cei mai mulţi dintre noi suntem de acord cu aceste legi, deşi acestea restricţionează libertatea de a face unele lucruri cu trupul nostru. Mâna mea este parte a trupului meu, dar nu sunt liberă să o folosesc să lovesc pe cineva, să ucid, să fur sau să rănesc un copil.

În concluzie, suntem liberi să alegem atât timp cât acea alegere nu ucide sau nu produce rău cuiva (iar prin avort tocmai acest lucru se face - uciderea unui copil), iar guvernul există să restricţioneze prin legi astfel de alegeri şi să pedepsească făptuitorii. Numai astfel poate supravieţui o societate. Nimeni nu este pro-alegere pentru un bărbat atunci când contextul este abuzul sexual. Cât de prostesc ar fi ca el să îşi justifice violul spunând "E trupul meu, e alegerea mea." De ce? Pentru că violul este act violent care implică mai mult decât un singur trup. La fel este şi avortul. Problema nu ţine de fapt de "alegere", ci de recunoaşterea umanităţii copilului nenăscut.

O alegere nelegitimă

După cum putem observa, nu toate alegerile sunt legitime. Unele sunt rele, iar altele bune. Nu putem fi în mod uniform pro-alegere sau anti-alegere, ci pro-bine şi anti-rău. A fi împotriva avortului nu înseamnă a ne opune dreptului la alegere în general, ci a ne opune unei alegeri particulare - a ucide copiii nenăscuţi.

O alegere deja făcută

Mai mult de atât, în aproape 99% din toate avorturile din SUA (statisticile spun că doar puţin peste 1% din totalul avorturilor din SUA sunt făcute în urma unui viol), femeile care au făcut avortul aleg să aibă relaţii sexuale în primul rând. Aceste femei au făcut deja alegerea când au ales să se angajeze într-un comportament care adesea duce la o sarcină. Restricţionând dreptul unei femei la avort nu înseamnă şi restricţionarea dreptului de a rămâne însărcinată. Avortul, nu interzice unei femei să rămână însărcinată. Abstinenţa face acest lucru." (Alcorn, 2004)

2.2 Argumente ştiinţifice - viaţă şi moarte

Când am discutat despre dezvoltarea intrauterină a copilului, am aflat din surse medicale, că inima lui începe să bată încă de la 21 de zile sau 3 săptămâni, creierul funcţionează la 35 de zile, undele acestuia putând fii înregistrate la 40 de zile, timp în care femeia abia află că este însărcinată.

Iată ce scrie Randy Alcorn, cercetător şi autor a 20 de cărţi: “Este un fapt ştiinţific indiscutabil că fiecare avort opreşte o inimă care bate şi unde ale creierului care pot fi măsurate. Cum numim momentul în care bătăile inimii sau undele creierului unei persoane se opresc? Moarte. Ce înseamnă când există bătăi ale inimii şi unde ale creierului? Că este vorba de viaţă. Fiecare avort pune capăt unei vieţi omeneşti” (Alcorn, 2004, p. 30).

2.3 Argumente logice - diferenţe între copilul nenăscut şi cel născut

Pe scurt, cam acestea sunt diferenţele între copilul născut şi cel nenăscut:

Mărimea: Cât de mare eşti defineşte cine eşti?

Stadiul de dezvoltare: Sunt tinerii de 20 de ani fiinţe “mai umane” decât cei de 10 ani, din moment ce sunt mai inteligenţi şi mai dezvoltaţi din punct de vedere fizic?

Mediul de viaţă: A fi într-o casă face pe cineva mai mult sau mai puţin o persoană decât dacă e în afara casei?

Nivelul de dependenţă: Dependenţa de o altă persoană determină cine eşti? Este cineva cu Alzheimer sau cu dializă de rinichi mai puţin o persoană? Sau este un diabetic dependent de insulină mai puţin o persoană decât înainte de a contracta boala?

Un copil de 3 luni este mult mai mic decât un copil de 10 ani, mult mai puţin dezvoltat, şi la fel de incapabil să aibă grijă de el însuşi ca şi un copil nenăscut.

Întrebarea nu este ce vârstă are, cât de mare este, în ce stadiu de dezvoltare se află sau cât de capabil să aibă grijă de el însuşi este embrionul sau fătul, ci cine este el. Iar răspunsul este simplu: o fiinţă umană.”(Alcorn, 2004, p. 31)

2.4 Argumente medicale şi logice - fiinţă umană

Un argument logic, pe care îl vedem împlinindu-se în întreaga natură, este că “Ceva care nu are o natură umană nu va capăta o natură umană dacă înaintează în vârstă sau dacă dimensiunile sale se măresc. Dacă ceva e uman, e uman de la început” (Alcorn, 2004, p. 33).

Expresia ades folosită când se vorbeşte despre copilul nenăscut, “produsul de concepţie”, este o depersonalizare a acestuia. În realitate, copilul, adolescentul şi adultul sunt cu toţii “produse de concepţie” nu mai puţin sau mai mult decât este fătul. Aşa cum produsul de concepţie al unui cal este întotdeauna un cal, produsul de concepţie al unei persoane umane este întotdeauna o fiinţă umană (Alcorn, 2004, p. 34).

“Dr. Thomas Hilgers afirmă: “Nici un corp viu nu poate deveni o persoană decât dacă deja este o persoană. Nici o creatură vie nu poate deveni altceva decât ceea ce este în esenţă” (Alcorn, 2004, p. 35).

2.5 Argumente ştiinţifice - cum se produce un avort

Medicii care execută procedura de avort au devenit mai direcţi în a admite ceea ce se întâmplă în avort. Dr. Warren Hern, care predă altor doctori cursuri despre metodele de executare ale avortului, descrie “munca” sa: “Am început metoda de avort pe o tânără care era însărcinată în 17 săptămâni.... apoi am introdus forcepsul în uter şi l-am aplicat capului fătului care era încă în viaţă, din moment ce injecţia fetală nu este efectuată în acest stadiu de dezvoltare al sarcinii. Am inchis forcepsul, zdrobind craniul fătului după care am retras forcepsul. Fătul, acum mort, a fost scos mai mult sau mai puţin intact.” Acest om care şi-a dedicat viaţa efectuării de avorturi şi predării de cursuri altora despre cum să facă avorturi, nu are absolut nici o îndoială că avortul ucide un copil.”(Alcorn, 2004, p. 36)

2.6 Argumente politice şi ştiinţifice - alegerea femeii; copilul – parte a trupului ei?

“O femeie are dreptul să facă ce vrea cu trupul ei, acest lucru ţine de domeniul privat, nu public, de aceea avortul trebuie legalizat.” Acesta este punctul de vedere al susţinătorilor avortului, ai celor care îşi zic “pro-alegere” sau proopţiune[1]. Întrebarea care se ridică este următoarea: Este copilul nenăscut parte a trupului femeii, la fel cum este mâna, plămânul?

“O parte a corpului este definită prin codul genetic comun pe care îl împărtăşeşte cu restul corpului. Fiecare celulă a amigdalelor mamei, ale apendicelui, ale inimii şi ale plămânilor are acelaşi cod genetic cu celelalte. Copilul nenăscut are şi el un cod genetic, dar distinct de al mamei sale. Fiecare celulă a corpului său este în mod unic a sa, diferită de fiecare dintre celulele corpului mamei sale. Adesea grupa sanguină a sa este diferită, şi genul său e diferit în aproximativ 50% din cazuri”(Alcorn, 2004, p. 37-38).

Dacă numai corpului femeii este luat în consideraţie în problematica avortului, atunci ea are două nasuri, două inimi, două seturi de amprente, patru mâini şi patru picioare, două creiere, două schelete, două sisteme circulatorii. De multe ori va însemna că are şi organe genitale masculine. Dacă este imposibil ca o femeie să aibă organe genitale masculine, atunci este imposibil ca băiatul pe care îl poartă în pântec să fie parte a corpului ei.

2.7 Argumente medicale şi ştiinţifice - 2 persoane distincte

Un ou-zigot de origine chineză implantat într-o femeie suedeză, va fi întotdeauna chinez, nu suedez, pentru că identitatea sa se bazează pe codul său genetic, nu a corpului în care îşi are rezidenţa.

Un copil poate muri şi mama trăi sau mama poate muri şi copilul trăi, acest fapt dovedind că este vorba de doi indivizi separaţi.

“În operaţiile prenatale, copilul nenăscut, încă conectat la mama sa prin cordonul ombilical, este scos, anesteziat, operat şi reintrodus în mama sa. Copilul este numit “pacient”, este operat, şi are propriile semne medicale care indică grupa sanguină şi semne vitale” (Alcorn, 2004, p. 38).

2.8 Argumente medicale şi politice - legalizarea avortului

În 1999, un copil nenăscut numit Samuel Armas a fost operat de Spina Bifida. Fotografia acestuia în revista “Life” a atras atenţia lumii întregi. În timp ce chirurgul închidea uterul, bebeluşul Samuel şi-a scos mâna din uter şi a prins degetul chirurgului. Doctorul a ridicat mânuţa care a reacţionat strângând degetul lui. Samuel Armas a fost cusut înapoi în uterul mamei şi s-a născut aproape 4 luni mai târziu. Reporterul, care a făcut poza, un susţinător al avortului, a devenit un oponent vehement al acestuia. “Am fost în stare de şoc pentru 2 ore după intervenţia chirurgicală... Ştiu că avortul e greşit acum – e absolut greşit.”

Cum poate crede cineva că acest pacient a cărui mână simte durerea, şi care prinde degetul cuiva, a fost un simplu accesoriu al corpului mamei? Poate fi în mod credibil argumentat, că odată ce este plasat înapoi în uterul mamei, să fie legală uciderea aceluiaşi copil oricând în cele 4 luni rămase până la naştere?” (Alcorn, 2004, p. 38)

2.9. Inconsistenţe de natură politică

Distribuirea ilegală de droguri unui minor

“În SUA, în cel puţin două state, South Carolina şi Illinois, dacă testul de urină al unei femei însărcinate indică consumul de cocaină (sau alt drog ilegal), aceasta poate fi arestată pentru distribuirea ilegală de droguri unui minor. Este recunoaşterea explicită a faptului că copilul nenăscut este o persoană cu drepturi, care merită să fie protejat, chiar şi de mama lui. Aceeaşi mamă, condamnată la închisoare pentru că a pus în pericol sănătatea copilului ei, este liberă să avorteze acelaşi copil. În America astăzi, e ilegal să-i faci rău copilului tău nenăscut, dar este perfect legal să îl omori” (Alcorn, 2004, p. 39).

Reglementarea comerţului cu băuturi alcoolice

În statul Oregon, fiecare instituţie publică care vinde alcool este obligată să aibă un semn pe care scrie: “Consumul de alcool (inclusiv vin, bere) în timpul sarcinii poate cauza malformaţii copilului.” Dacă alcoolul dăunează copiilor nenăscuţi, ce le face avortul? (Alcorn, 2004)

Pedeapsa capitală

Congresul SUA a votat unanim pentru întârzierea aplicării pedepsei capitale unei femei însărcinate până când aceasta va naşte. Fiecare membru al Congresului, chiar “pro-alegere”, ştia că acest copil nenăscut este o persoană separată, inocentă cu privire la faptele penale ale mamei sale. Nu s-a aplicat nici o întârziere pentru salvarea amigdalelor, a inimii sau a rinichilor mamei (Alcorn, 2004).

Omuciderea fetală

Multe dintre statele Americii au adoptat legi care interzic omuciderea fetală, declarând o crimă pentru oricine în afară de mamă, care în mod deliberat ucide un copil nenăscut. Aceste legi sunt afirmaţii explicite a faptului că fătul este o fiinţă umană. În 2004, Congresul Americii a luat hotărârea “Unborn Victims of Violence Act” sau “Victimele nenăscute ale violenţei” care declară că dacă cineva : “cu intenţie, ucide sau încearcă să ucidă copilul nenăscut...să fie pedepsit... pentru uciderea cu intenţie sau vătămarea unei fiinţe umane.”

Să luăm în considerare implicaţiile acestui dublu standard. Dacă o femeie este programată la un cabinet să facă un avort, dar pe drum, copilul ei este ucis în uter, agresorul va fi condamnat pentru crimă. Dar dacă această crimă nu se întâmplă, o oră mai târziu, doctorul va fi plătit să efectueze o procedură legală omorând exact acelaşi copil (într-un mod care probabil e mai oribil). Pentru copil, care e diferenţa, cine îl omoară?(Alcorn, 2004).

2.10 Argumente sociologice - discriminare

“A fi înăuntru a ceva nu înseamnă a fi parte din acel ceva. (O maşină nu este parte a unui garaj pentru că este parcată acolo.) Louise Brown, primul copil conceput în eprubetă, a luat viaţă când ovulul şi spermatozoidul s-au contopit. A devenit ea parte a trupului mamei sale când a fost plasată în uterul ei? Nu mai mult decât era parte a eprubetei când era acolo.

Fiinţele umane nu ar trebui să fie discriminate pe motivul locului de rezidenţă. Nu este nimic în naştere care să facă un copil în mod esenţial diferit decât a fost înainte de naştere. Nu este nimic magic care schimbă natura unui copil când acesta se mută cu 5 cm dinăuntru uterului în afara lui”(Alcorn, 2004, p. 41).

2.11 Argumente biologice - o potenţială viaţă?

Ce ne indică rămăşiţele, sau resturile unui avort? În nici un caz probabilitatea unei viitoare fiinţe umane. Ce rămâne în urma unui avort sunt membre ale corpului – mici dar perfect formate – mâini şi picioare, cap, coloană vertebrală. Rămăşiţele fizice ne indică curmarea nu a unei vieţi potenţiale, ci a unei vieţi actuale. Să examinăm rămăşiţele unui avort. Dacă nu ne putem uita, se ridică întrebarea “de ce?”. Dacă e vorba doar de ţesut, mai degrabă decât un copil dezmembrat, nu ne-ar fi greu.

În manualul său, “Practica avortului”, Dr. Warren Hern afirmă: “O foarfecă lungă şi curbată poate fi necesară pentru a decapita şi dezmembra fătul”(Alcorn, 2004, p. 44). Trebuie să existe un cap ca să putem vorbi despre decapitare, şi membre ale corpului pentru a ne referi la dezmembrare. O bucată de carne sau o aglomerare de celule nu pot fi decapitate sau dezmembrate .

2.12 Argumente filozofice şi sociologice - a fi sau nu dorit - criteriu pentru acordarea dreptului la viaţă?

Un susţinător al avortului din statul Oregon, oraşul Portland, Jim Newhall, afirmă: “ Nu oricine trebuie să se nască. Eu cred, că pentru un copil, viaţa începe când mama îl vrea.” În concluzie o viaţă umană este reală numai dacă altă persoană o valorează?

Albii au decis că negrii sunt mai puţin umani. Bărbaţii au decis ca femeile să aibă mai puţine drepturi. Naziştii au decis că vieţile evreilor nu erau semnificative. Acum oamenii mari decid că cei mici nu sunt îndeajuns de valoroşi să aibă drepturi” (Alcorn, 2004, p. 48-49).

Astăzi un copil este un copil în situaţiile conveniente şi este considerat un ţesut când momentul nu este potrivit. Un copil este un copil în cazul pierderilor de sarcină, acelaşi copil este considerat un ţesut sau ghem de celule când are loc un avort.

“Fiecare copil, un copil dorit” este lozinca adepţilor pro-avort – aşa-zişi “pro-alegere” din America. Sună îndeajuns de nobil, până când realizezi care este soluţia lor pentru un copil nedorit. Dacă un copil nu este dorit, afirmă ei, atunci nu ar trebui să se nască. Problema, desigur, este că, copilul deja este conceput, şi singurul mod în care acesta să nu se nască este să îl omori. Cum justifică ei o asemenea violenţă? Adesea argumentând că este mai bine pentru un copil să moară decât să fie nedorit. Acesta este un argument greşit. Nu funcţionează pentru simplul fapt că nimeni nu aduce un asemenea argument după naşterea unui copil. Mai mult, dacă dreptul unei persoane la viaţă ar fi stabilit sau revocat doar pe baza criteriului de “a fi sau nu dorit”, acest lucru ar însemna moartea copiilor străzii, a cerşetorilor şi a oamenilor fără adăpost. (www.abort73.com/HTML/I-D-1/unwantedness.html)

Un criteriu atât de subiectiv ca “a fi sau nu dorit”, nu poate constitui niciodată baza pentru a acorda unei persoane dreptul la viaţă, şi susţinătorii avortului ştiu acest lucru. Ei nu afirmă că mamele ar trebui să fie libere să îşi ucidă copiii “nedoriţi” după naştere pentru că ştiu că aceşti copii sunt fiinţe umane vii, persoane a căror drepturi trebuie respectate. Singurul motiv pentru care ei pledează în favoarea faptului că mama ar trebui să fie liberă să îşi omoare copiii înainte de naştere este pentru că ei ignoră realitatea ştiinţifică că şi copiii nenăscuţi sunt, deasemenea, fiinţe umane vii. Problema ţine de umanitate, nu de a fi dorit sau nu.

Deasemenea, nu trebuie uitat niciodată, discuţia despre “a fi dorit sau nu” ignoră o realitate esenţială. Nu există copii “nedoriţi” în sens mai larg. Chiar dacă părinţii biologici nu vor să aibă nimic de a face cu ceea ce este “carne din carnea lor”, sunt familii care aşteaptă disperate să adopte un copil, familii care sunt gata să adopte copii cu malformaţii, boli, de orice rasă sau etnie. Această des-amintită problematică “a fi dorit sau nu” este înşelătoare şi insuficientă pentru a justifica chiar un singur avort.

2.13 Argumente filozofice - sărăcia - un motiv pentru a avorta?

Susţinătorii avortului afirmă că este acceptabilă situaţia în care o femeie îşi avortează copilul dacă nu îşi permite creşterea acestuia. Acest raţionament este slab din mai multe puncte de vedere, şi vom începe cu cel fundamental.

Nu este adevărat că există copii care trăiesc în sărăcie? Da, este adevărat, dar s-a auzit ca cineva să argumenteze că mamele acestor copii ar trebui să aibă dreptul de a-i ucide, din moment ce nu îşi permit creşterea lor? Nimeni nu aduce un asemenea argument absurd şi fără inimă pentru că e un lucru ştiut că nici un fel de dificultate financiară nu este explicabilă pentru uciderea unei fiinţe umane, mai cu seamă a unui copil nevinovat. Singurul motiv pentru care cineva ar putea folosi acest motiv pentru a justifica avortul este că ei presupun sau pleacă de la ideea că, copii nenăscuţi nu sunt fiinţe umane. Sărăcia nu este adevărata problemă, ci nerecunoaşterea umanităţii copilului nenăscut. (www.abort73.com/HTML/I-D-2-poverty.html) Un alt motiv pentru care acest argument în favoarea avortului se prăbuşeşte, este că atât în America cât şi la noi, există centre de ajutor pentru mamă şi copil. Acestea funcţionează să ajute femeia în perioadă de graviditate, prin oferirea suportului emoţional şi financiar de care are nevoie să ducă sarcină la termen, după caz, sprijin în procesul de a da copilul spre adopţie (lucru care ar elibera mama de orice viitoare obligaţie finaciară). Există de asemenea centre pentru mamă şi copilul unde ele pot găsi adăpost, haine, hrană în timp ce îşi rezolvă problemele de acasă, până îşi caută un loc de muncă. Orice femeie însărcinată, indiferent de situaţia materială, poate găsi resursele şi soluţiile necesare de a-şi duce sarcina la termen.

2.14 Argumente politice

Dreptul la alegere al victimei

După ce o femeie rămâne însărcinată, nu poate alege dacă doreşte sau nu să devină mamă. Ea deja este...ce rămâne de făcut este să decidă dacă va aduce pe lume copilul viu sau mort.

“Fiecare mişcare de opresiune şi exploatare – de la sclavie, la prostituţie, la comercializarea de droguri, la avort – s-a numit “pro-alegere”. De asemenea, au numit mişcările care se opuneau – oferind compasiune şi eliberare – ca fiind “anti-alegere”.

Însă poziţia “pro-alegere” trece întotdeauna cu vederea dreptul la alegere al victimei. Negrii nu au ales sclavia. Evreii nu au ales cuptoarele. Femeile nu aleg violul. Şi nici copiii nu aleg avortul” (Alcorn, 2004, p. 64).

Dreptul la domeniul privat

“Avortul nu priveşte pe nimeni altcineva decât pe mamă. Oricine are dreptul la intimitate, la domeniu privat.” Contrar unei credinţe populare, dreptul la domeniu privat nu este un drept absolut, ci întotdeauna este guvernat de alte drepturi. Ce am crede despre un bărbat care ar justifica violenţa împotriva soţiei sale sau abuzul fizic asupra copilului său, spunând “Ce fac în privat nu este treaba nimănui decât a mea”?

Autorii cărţii “Cetăţean, societate, familie: dezbateri etice” afirmă că întreaga viaţă socială este strâns legată de existenţa şi evoluţia familiei: “Societatea a fost dintotdeauna profund interesată de modul în care indivizii îşi desfaşoară şi organizează viaţa lor de familie. Societatea a căutat întotdeauna să influenţeze, să controleze şi să dirijeze evoluţia relaţiilor familiale, fie prin norme legale (legislaţia familiei), fie prin norme şi principii morale care reglementează relaţiile interindividuale, viaţa personală de familie” (Achim şi Oam, 1970, p. 209).

Altă afirmaţie des întâlnită este: “Avortul este o decizie privată între o femeie şi doctorul ei.” Doctorii sunt educaţi în ceea ce priveşte medicina, dar opinia lor în ceea ce priveşte moralitatea nu are atâta autoritate ca diagnosticul medical. Doctorii care fac avorturi nu sunt mai obiectivi în legătură cu avortul decât companiile de tutun despre fumat. Interesele personale şi financiare investite în avort, împreună cu desensibilizarea conştiintei lor, îi descalifică de la a fi surse de conduită morală.

Sancţionarea avortului prin lege

Indiferent de convingerile morale ale unui individ, statul îl poate pedepsi, individului fiindu-i interzisă părăsirea ţării pentru a evita pedeapsa.

“Avortul ocupă o poziţie separată. Plasat în aceeaşi categorie cu contracepţia şi divorţul - aşa cum sugerează susţinătorii avortului - legea l-ar permite, însă, dacă este inclus în aceeaşi categorie cu omuciderea, furtul - acte recunoscute ca fiind universal condamnabile - atunci avortul ar fi sancţionat, şi nimănui, indiferent de convingerile morale pe care le are, nu i-ar fi permis să facă un avort” (Rodman, 1987, p. 40).

2.15 Argumente filozofice/ sociologice - dizabilitate

Este o realitate şocantă faptul că susţinătorii avortului vor să implementeze ideea că este o soluţie acceptabilă uciderea unui copil prin avort dacă copilul suferă de o dizabilitate fizică sau mentală ca şi cum boala sau handicapul ar deposeda o persoană de dreptul la viaţă. O astfel de sugestie este barbară şi inumană şi nu are loc într-o societate justă. Există copii de toate vârstele, adulţi şi vârstnici în viaţă care suferă de tot felul de boli şi dizabilităţi. Îi fac aceste limitări fizice mai puţin umani? Este a omorî pe toţi cei care suferă de o boală un mod acceptabil de a trata bolile?

Calitatea unei societăţi este definită şi de modul în care îi tratează pe cei mai neputincioşi membrii ai săi. A-i omorî pe cei nevinovaţi nu constituie niciodată o justificare pentru că ia o povară, o greutate de pe umerii altora. Nu este o soluţie a ucide pe cineva pentru a scăpa o altă persoană de suferinţă. Dacă copii sunt avortaţi din cauza dizabiltăţii lor, toate persoanele care au un handicap/o dizabilitate vor fi în pericol. Oricine încearcă să elimine suferinţa prin a ucide “pe cei ce suferă” stabileşte o pantă alunecoasă, foarte periculoasă. Nu ţine de noi să decidem cine are o viaţă demnă de a fi trăită şi cine nu, şi cu siguranţă nu am vrea ca altcineva să facă această decizie pentru noi!

Singurul motiv pentru care cineva ar sugera că uciderea unui copil care prezintă o dizabilitate este un fapt acceptabil pentru copii înainte de naştere şi pe care nu l-ar menţiona după naştere, este că se porneşte de la o presupunere greşită cu privire la copilul nenăscut, aceea că el încă nu este o fiinţă umană, o persoană cu drepturi legale.

Oricine afirmă că avortul este o protecţie împotriva unei vieţi de suferinţă, a poverii unei dizabilităţi/ unui handicap, presupune că copilul nenăscut nu este încă o fiinţă umană vie. Dizabilitatea nu este problemă, ci recunoaşterea umanităţii copilului nenăscut. Nu ucidem oamenii din cauza dizabilităţii lor, punct. În concluzie, doar dacă nu suntem fiinţe umane înainte de naştere handicapul sau dizabilitatea ne pot descalifica de la dreptul la viaţă.

Mai mult decât atât, această presiune de a avorta copii cu handicap este construită pe o bănuială, sau o probabilitate că un copil are un anumit tip de dizabilitate. Adesea, testele greşesc, dar mai ales, dacă acestor copii li se permite să trăiască, pot avea vieţi împlinite, care întrec în bucurie pe cele ale semenilor lor “mai sănătoşi”.

În final, toată această dezbatere despre handicap este numai o deghizare pentru a distrage atenţia de la lista adevărată a avortului. Susţinătorii avortului sprijină uciderea copiilor nenăscuţi indiferent dacă aceştia au sau nu o dizabilitate. Ei nu afirmă niciunde că avortul ar trebui limitat doar la aceste cazuri de feţi cu handicapuri severe, ci aduc argumente în favoarea dreptului mamei de a-şi ucide copilul pentru oricare motiv sub soare, această fiind realitatea cea mai şocantă dintre toate.(www.abort73.com/HTML/I-D-3-disability.html)

2.16 Argumente filozofice - suferinţa mamei/ copilului în urma unui posibil handicap al copilului

Adesea auzim spunându-se că este mai bine ca un copil să nu vină pe lume decât să sufere toată viaţă din cauza handicapului său, care nu îi permite să aibă o viaţă “normală”, şi a stigmatizării de care va avea parte. În plus, şi mama/ familia va avea de suferit. Problema este că acel copil va veni pe lume, şi aceasta se va întâmpla fie viu fie mort. În rândurile următoare vom discuta întâi suferinţa copilului, mai apoi a mamei.

Descoperirile din medicină ne arată că fătul simte durerea încă de la 8 săptămâni, sistemul său nervos central funcţionând perfect, alături de celelalte sisteme ale trupului său. “Dacă un bebeluş este înţepat cu un ac, el deschide gura, începe să plângă şi se retrage înapoi. În acelaşi fel, dacă palma unui făt de 8 săptămâni este înţepată, şi el deschide gura şi se retrage înapoi. De asemenea, ritmul bătăilor inimii creşte şi schimbările mişcărilor fătului confirmă faptul că el simte durerea”(Willke, 2007,p. 103). Se rezolvă, oare, ferirea de o viaţă de suferinţă a copilului nenăscut cu handicap prin a-i provoca suferinţă şi a-l ucide prin avort?

Ce se întâmplă însă, când un copil dobândeşte un handicap fizic sau mintal în copilărie? Putem da ca exemple autismul – ca retard mintal şi accidente care pot surveni şi lăsa copilul într-un scaun cu rotile. Are mama atunci dreptul să îşi ucidă copilul pentru a-l scăpa de suferinţă? Probabil ar fi un motiv invocat de o mamă cu probleme mintale. Acest argument este absurd şi nu rămâne în picioare.

“Dar mama va suferi o viaţă întreagă văzându-şi copilul neputincios şi având grijă de el în mod permanent, psihicul ei fiind foarte solicitat!”, poate argumenta cineva. În primul rând, e posibil ca mama să fie mai solicitată mai mult şi să sufere, dar deasemenea este posibil ca mama să accepte situaţia, să fie o mamă veselă care îşi iubeşte copilul şi care lucrează cu el pentru ca acesta să dobândească abilităţi şi deprinderi fizice sau mintale.

Suferinţa este parte a vieţii şi nu o putem ocoli întotdeauna. Dacă mama ar avea un copil în viaţă care s-ar îmbolnăvi de leucemie, ar trebui să i se dea dreptul de a-l ucide pentru a evita suferinţa? De ce ar trebui să i se acorde acest drept înainte ca copilul să se nască?

În al doilea rând, avortul în sine este o traumă, o suferinţă psihică intensă. Statisticile arată că este foarte mare numărul femeilor care au avortat şi care regretă, au accese de plâns, coşmaruri, sentimente de vinovăţie, tulburări ale somnului, şamd (şi aceasta pentru luni şi chiar ani de zile), pentru că în subconştientul lor, ştiau că e vorba de un copil, de o viaţă în pântecul lor.

Atunci cum putem crede că o suferinţă poate fi evitată cu o altă suferinţă, mai mare decât cea dintâi? (vorbim despre suferinţa unei vieţi trăite cu un handicap pentru copil şi mamă; şi durerea produsă prin uciderea copilului nenăscut).

Avortul, păcat de neiertat?

Avortul este o crimă, un păcat. Ştim că Dumnezeu este drept, astfel El nu va lăsa nepedepsit acest păcat. Deşi cei răi prosperă şi o duc bine pe pământ, va veni o zi a Judecăţii în care Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui, după cum afirmă Biblia. Nu doar păcatul avortului va fi pedepsit, dar toate celelate încălcări a celor zece porunci: a nu-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, a nu-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, închinarea la idoli, blasfemia, nerespectarea zilei de odihnă, neascultarea de părinţi, crima (chiar şi mânia – Sfânta Evanghelie după Matei 5:21,22, ura - Întâia Epistola Soborniceasă a Sfântului Apostol Ioan capitolul 3, versetul 15), adulterul (chiar pofta sexuală din inimă - Sfânta Evanghelie după Matei5:27,28), hoţia, minciuna, invidia. Unele din aceste păcate nu sunt făcute împotriva omului, însă păcatul în sine însuşi este grav, din cauză că, este comis în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Iar pedeapsa pentru orice păcat este moartea (Dumnezeu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6, versetul 23) deoarece Dumnezeu este sursa vieţii, şi moartea fizică este o consecinţă a păcatului, dar moartea sufletului e veşnică. Chiar dacă oamenii se compară cu alţii şi se cred mai buni decât ei, Dumnezeu spune să ne comparăm cu El: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”(Dumnezeu, cartea Leviticul capitolul 11, versetul 44, Sfânta Evanghelie după Matei capitolul 5, versetul 48).

Există însă iertare, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, plin de dragoste pentru om, creaţia mâinilor Lui. Însă cum poate Dumnezeu, care este sfânt, ierta păcătosul şi să rămână drept, şi totuşi să pedepsească păcatul? Dacă un judecător ar ierta un hoţ sau un criminal ar fi nedrept şi corupt pentru că legea cere ca ei să fie pedepsiţi. Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său în locul nostru: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”( Dumnezeu, Sfânta Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16). El a trăit o viaţă sfântă, a demonstrat că este Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut, apoi a murit pentru păcatele oamenilor şi a înviat a 3-a zi. Sângele Lui curat şi sfânt este mai valoros decât al oricărui om (şi al tuturor oamenilor la un loc), şi astfel El a putut plăti pentru orice păcat care s-a comis de la facerea lumii, în timpul în care El a trăit pe pământ, sau care se va comite vreodată. Biblia afirmă că omul trebuie să se pocăiască de păcatele sale şi să nu le mai facă, şi să se încreadă în jertfa Mântuitorului ca singura plată pentru păcat, astfel putând avea iertarea lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos care şade la dreapta Tatălui, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (Dumnezeu, Epistola Întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 2, versetul 5).

Avortul ne priveşte pe toţi ?

Cartea Pildele lui Solomon (Proverbe) şi a Psalmilor ne îndeamnă să apărăm pe cel ce nu se poate apăra, să facem dreptate când cel slab este nedreptăţit: “Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate!” (Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 31, versetul 8 şi 9); “Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: “Ah! N-am ştiut!…Crezi că nu vede Cel ce cântăreşite inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”(Dumnezeu, cartea Pildele lui Solomon capitolul 24, versetele 11 şi 12). Aceste versete se aplică în situaţia avortului, copilul nenăscut nu poate să vorbească pentru sine, dreptul lui la viaţă este nerespectat şi el este dus la moarte, gata să fie măcelărit de chiureta doctorului.


[1] Proopţiune = “poziţie ideologică în favoarea dreptului femeii de a avorta, pe temeiul autonomiei sale inviolabile cu privire la chestiuni care privesc propriul corp.” (Mc Lean, 2001, p. 358)

Popularity: 24%

Raspuns pentru cancer

Scris de silviu sh
Aug-24-2009

O intrebare de un milion de euro

Scris de silviu sh
Feb-17-2009

Un mic test

Scris de silviu sh
Dec-22-2008

Semnele sfarsitului

Scris de silviu sh
Oct-29-2008
  • MP3 player

    Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!